Rusia atacă la granița României. Încă un mesaj Ro-Alert în Tulcea, al treilea într-o singură zi, din cauza dronelor rusești
Publicat acum 7 ore si 28 minute
În poligonul militar s-au aflat aproximativ 900 de soldați, dintre care peste 700 americani, potrivit Observator.
Exercițiul militar a fost planificat din luna decembrie a anului trecut și a debutat în primele zile ale lunii martie.
„Obiectivele pe care ni le-am stabilit au fost în primul rând antrenarea liderilor de nivel mic, grupă, pluton şi companie, în procesul de planificare. Creşterea nivelului de interoperabilitate între noi şi militarii americani şi de asemenea verificarea tehnicilor, tacticilor şi procedurilor pe care le avem.”, a transmis Adrian Costaru, comandant Brigadă 9 Mecanizată Mărășești.