Antena 3 CNN Actualitate ANAF a descoperit 5 funcționari din București care lucrau pentru firmele pe care le controlau. A fost sesizată ANI

ANAF a descoperit 5 funcționari din București care lucrau pentru firmele pe care le controlau. A fost sesizată ANI

I.C.
1 minut de citit Publicat la 11:30 04 Aug 2025 Modificat la 11:32 04 Aug 2025
Sediul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF). FOTO: Hepta

Cinci funcționari de la Direcția Regională a Finanțelor Publice București au fost prinși de ANAF că, timp ce trebuiau să verifice firmele pentru stat, reprezentau aceleași firme în fața Fiscului. Practic, controlau companii pe care le ajutau tot ei să-și rezolve problemele fiscale.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a identificat cinci funcţionari din cadrul Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti care s-au aflat în situaţii de conflicte de interese, potrivit unui comunicat de presă, preluat de Agerpres.

Cei cinci funcţionari deţineau certificate digitale calificate pe care le foloseau pentru a reprezenta interesele unor firme private, în timp ce aveau, în acelaşi timp, atribuţii de control asupra acestora.

Instituţia menţionează că, potrivit legii, un funcţionar public nu poate fi, în acelaşi timp, mandatar sau reprezentant al unei persoane juridice în legătură cu funcţia sa. Cei cinci angajaţi nu au respectat aceste prevederi, fiind implicaţi în proceduri de administrare fiscală pentru contribuabilii pe care îi reprezentau.

ANAF a anunţat că, având în vedere gravitatea situaţiei, va sesiza Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

Conform sursei citate, acest caz vine în contextul în care ANAF organizează periodic sesiuni de instruire pentru angajaţi pe teme de etică, incompatibilităţi şi conflicte de interese. Instituţia precizează că va intensifica verificările pentru a preveni pe viitor astfel de situaţii.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole