Antena 3 CNN Economic ANAF ar putea da mai puține amenzi comercianților

ANAF ar putea da mai puține amenzi comercianților


Fiscul a venit cu o serie de propuneri care țin de legea prevenției. Dacă aceste propuneri vor fi aprobate, comercianții sunt cei care vor ieși în avantaj pentru că îi va scapa de anumite contravenții, potrivit libertatea.ro.

 potrivit preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Bogdan Stan.

Una dintre propunerile ANAF este să scoată o amendă de 3.000 de lei pe care agenții economici o primeau dacă pe bonul fiscal eliberat nu se trecea si produsul care a fost vândut.

ANAF vrea să mai scoată și amenda aplicată comerciantul care nu afişează anunţul referitor la eliberarea bonului fiscal.

O altă măsură venită în sprijinul mediului de afaceri a fost scoaterea literei h de la articolul 10 tot din Ordonanţă de Urgenţă 28/1999, care prevedea că neîndeplinirea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a obligaţiei de a afişa anunţul de atenţionare, în caz contrar se sancţiona cu amendă de 3.000 de lei.

 

Subiecte în articol: ANAF amenzi comercianti
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Momentul terifiant când un stâlp e înghițit de craterul din Slănic