Antena 3 CNN Externe Mapamond Anchetă în Italia. Bunuri imobiliare aparţinând mafiei italiene sechestrate în România

Anchetă în Italia. Bunuri imobiliare aparţinând mafiei italiene sechestrate în România

N.B.
2 minute de citit Publicat la 14:44 12 Dec 2025 Modificat la 14:59 12 Dec 2025
Ancheta a fost realizată de Garda Financiară din Catania în colaborare cu Eurojust și cu autoritățile judiciare române. Sursa foto: Getty Images (poza cu caracter ilustrativ)

O anchetă de amploare realizată de Garda Financiară din Catania în colaborare cu Eurojust și cu autoritățile judiciare române a dus la confiscarea de bunuri în valoare de peste 40 de milioane de euro. Această operațiune face parte dintr-un efort mai amplu de prevenţie antimafia, implicând active care au condus la Fabio Lanzafame, un italian în vârstă de 53 de ani, implicat deja şi în alte dosare şi despre care s-a constatat că avea legături cu mai multe familii şi clanuri ale mafiei din Italia.

Măsura de sechestru a vizat activităţi, active mobile și imobile, conturi bancare și bani atribuibile lui Lanzafame şi situate în Italia, în provinciile Catania, Siracuza și Gorizia, și în România, în orașele București și Pitești, cu o valoare totală de peste 40 de milioane de euro, relatează presa din Italia

Ancheta a reconstituit situația financiară reală a lui Fabio Lanzafame, iar anchetatorii au identificat un complex semnificativ de afaceri, active și active mobile și imobile de mare valoare, incompatibile cu veniturile din activități legitime. De aceea datele indică o disproporție clară între averea sa reală acumulată și sursele modeste de venit declarate.

Sechestrul preventiv a fost dispus pentru 20 de afaceri comerciale (12 italiene și 8 străine) care activează în sectorul jocurilor de noroc și al pariurilor, precum și în sectorul imobiliar. Vorbim despre 89 de proprietăți imobiliare în Italia și România, în provinciile Catania (1), Siracuza (30) și Gorizia (1), precum și în orașele românești București (3) și Pitești (57). Printre acestea, se remarcă în mod special proprietatea asupra unei porțiuni dintr-o clădire istorică din centrul oraşului Siracuza, o elegantă clădire în stil neoclasic, cu o suprafață de 900 de metri pătrați, situată în centrul oraşului Pitești și o casă impunătoare de 280 de metri pătrați cu grădină, în zona rezidențială din același oraş din România. Au mai fost puse sub sechestru două mașini, 20 de conturi bancare și bani numerar, cu o valoare totală estimată de peste 40 de milioane de euro.

Fabio Lanzafame a fost condamnat în 2020 și 2022 la 7 ani de închisoare pentru rolul său de organizator al unei organizaţii criminale în vederea comiterii diverselor infracțiuni, inclusiv desfășurarea neautorizată a activităților de jocuri de noroc și pariuri, fraudă agravată împotriva statului, transfer fraudulos de active și spălare de bani.

Sentinţa arată că acesta a reuşit să infiltreze Cosa Nostra în piața ilegală de jocuri de noroc și pariuri la distanță, precum și în distribuirea sub acoperire a produselor de jocuri de noroc ilegale în casele de pariuri și centrele de transmisie de date din Sicilia. Sentința mai menţionează, de asemenea, implicarea lui Lanzafame în două organizații mafiote.

Ancheta a mai scos la iveală că acesta a proiectat și furnizat echipamentele tehnice și IT necesare pentru implementarea sistemului complex de rețea informatică necesar pentru organizarea și gestionarea industriei pariurilor online. De asemenea, și-a pus colaboratorii la dispoziția clanurilor pentru a asigura buna funcționare a structurii și a plătit organizațiilor mafiote un procent semnificativ din veniturile din jocurile de noroc.

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole