Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului (SAALG) propune transformarea unor spații din instituțiile publice în "refugii climatice”, unde oamenii să se poată adăposti gratuit în timpul valurilor de caniculă, gerului sau furtunilor. Sindicatul a cerut premierului crearea unei Rețele Naționale de Refugii Climatice și adoptarea unui memorandum în acest sens.
Potrivit unui comunicat de presă, inițiativa urmărește valorificarea unor spații deja existente în clădirile publice: săli de așteptare, spații pentru relații cu publicul, holuri, biblioteci, săli de ședințe sau foaiere, care să poată fi activate, atunci când condițiile meteorologice o impun, ca locuri sigure și accesibile gratuit persoanelor aflate în dificultate.
"În propunerea SAALG, refugiul climatic nu este un adăpost de protecție civilă, un centru medical, un spațiu de cazare sau un centru de evacuare, ci un spațiu de proximitate în care o persoană se poate retrage temporar pentru a se proteja de condițiile exterioare, se poate odihni, hidrata, încălzi sau răcori și poate solicita ajutor, dacă situația o impune.
SAALG a solicitat instituțiilor în care are membri să analizeze voluntar, în limita posibilităților logistice și cu respectarea cerințelor de securitate, identificarea a cel puțin unui asemenea spațiu. Accesul ar trebui să fie gratuit și permis oricărei persoane aflate în nevoie, fără obligația de a avea o programare, de a depune o cerere, de a solicita un serviciu administrativ sau de a justifica un anumit raport cu instituția", precizează sinducatul.
Printre condițiile minime propuse se numără protecția față de temperaturi extreme, precipitații și vânt, posibilitatea încălzirii sau răcirii spațiului, locuri pentru ședere, acces la apă potabilă, trusă de prim ajutor, posibilitatea apelării numărului 112, accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități și un circuit care să nu afecteze securitatea sau activitatea instituției.
În paralel, SAALG a transmis prim-ministrului României un memoriu prin care solicită adoptarea unui memorandum pentru crearea Rețelei Naționale de Refugii Climatice în clădirile autorităților și instituțiilor publice. Demersul propune, într-o primă etapă, implementarea măsurii în ministere, instituțiile prefectului și celelalte structuri aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Guvernului, urmată de pregătirea cadrului normativ necesar extinderii rețelei la nivelul întregii administrații publice.
Memoriul adresat premierului propune constituirea unui grup de lucru interinstituțional, elaborarea unor standarde minime, derularea unui program-pilot, cartografierea refugiilor climatice și crearea unei hărți digitale naționale care să indice amplasarea, programul, capacitatea, accesibilitatea și starea de activare a fiecărui spațiu.
"Inițiativa este fundamentată pe dispozițiile constituționale privind dreptul la viață, ocrotirea sănătății și protecția mediului, pe legislația privind situațiile de urgență, protecția civilă și sănătatea publică, precum și pe obligațiile europene referitoare la adaptarea la schimbările climatice și creșterea rezilienței comunităților".
Memoriul invocă și practicile dezvoltate în orașe precum Barcelona, Paris și Viena, unde clădiri publice, biblioteci, școli, muzee, centre comunitare și alte spații existente sunt utilizate ca puncte de protecție climatică pentru populație. SAALG propune ca România să adapteze aceste modele la propria structură administrativă și să dezvolte un sistem multifuncțional, aplicabil mai multor tipuri de fenomene meteorologice, nu doar căldurii extreme.
„Statul dispune deja de clădiri și spații care pot oferi protecție unei persoane surprinse de un fenomen meteorologic sever. În multe situații nu este nevoie de construcții noi, ci de organizare, semnalizare și disponibilitatea instituției de a pune temporar un spațiu sigur la dispoziția comunității. O sală de așteptare, un hol sau o bibliotecă pot preveni agravarea stării unui om expus caniculei, gerului, unei furtuni sau unei ploi torențiale”, a declarat Noni-Emil Iordache, președintele SAALG.