Antena 3 CNN Politică „Apă au, dar nu se știe până când”: PUSL continuă protestele și cere demisia ministrei Diana Buzoianu

„Apă au, dar nu se știe până când”: PUSL continuă protestele și cere demisia ministrei Diana Buzoianu

G.A.
1 minut de citit Publicat la 12:05 17 Dec 2025 Modificat la 12:05 17 Dec 2025
Foto: PUSL

Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) continuă protestele în fața Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, cerând demisia ministrei Diana Buzoianu, pe care o consideră direct responsabilă pentru gestionarea defectuoasă a crizei apei potabile. Deși în acest moment apa a fost reluată în unele localități afectate, nu există nicio garanție că situația nu se va repeta, iar oamenii trăiesc în continuare cu teama că vor rămâne din nou fără apă.

Protestele au loc după ce moțiunea simplă privind activitatea Ministerului Mediului a trecut în Parlament, un vot care confirmă pierderea încrederii politice în actuala conducere a ministerului.

Prezent la proteste, liderul PUSL Liviu Negoiță a declarat:
„Astăzi au apă. Mâine nu știe nimeni. Asta este realitatea. Oamenii nu pot trăi din improvizații și soluții de avarie. După votul din Parlament, demisia ministrei Diana Buzoianu este un gest de responsabilitate.”

La rândul său, Grațiela Gavrilescu, președintele Biroului Executiv al PUSL, a subliniat:
„Faptul că apa a fost reluată temporar nu înseamnă că problema a fost rezolvată. Fără investiții, fără termene clare și fără asumare, această criză se poate întoarce oricând.”

PUSL anunță că va continua protestele până când Ministerul Mediului va prezenta soluții durabile, nu măsuri provizorii, iar responsabilitatea politică va fi asumată, inclusiv prin demisia ministrei Diana Buzoianu.

Etichete: PUSL protest
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole