Antena 3 CNN Actualitate Locale Apa din fântânile publice rurale din Vâlcea nu e bună de băut. DSP recomandă dezinfecție după precipitații

Apa din fântânile publice rurale din Vâlcea nu e bună de băut. DSP recomandă dezinfecție după precipitații

A.N.
<1 minut de citit Publicat la 16:46 04 Iun 2026 Modificat la 16:46 04 Iun 2026
Potrivit legii, inspectorii sanitari sunt obligați să verifice fântânile și izvoarele publice cel puțin o dată pe an. sursa foto: Getty

Direcția de Sănătate Publică Vâlcea avertizează că apa din fântânile publice verificate în mediul rural este nepotabilă și recomandă autorităților locale să facă verificări și dezinfecții suplimentare după precipitațiile din ultimele săptămâni, notează Agerpres.

În 2026, inspectorii sanitari au prelevat probe din 20 de fântâni publice din opt localități: Râmnicu Vâlcea, Vaideeni, Crețeni, Laloșu, Pietrari, Roești, Roșiile și Suteșți. Concluzia este îngrijorătoare.

„Cu excepția fântânilor din Râmnicu Vâlcea, ale căror analize sunt în curs de efectuare, menționăm că apa provenită de la toate fântânile publice din mediul rural a fost nepotabil”, au transmis reprezentanții DSP Vâlcea.

DSP a trimis deja autorităților locale recomandări privind asanarea și dezinfecția fântânilor, repetarea analizelor de laborator și informarea cetățenilor prin afișarea la loc vizibil a indicațiilor „Apa este bună de băut” sau „Apa nu este bună de băut”, după caz.

Potrivit legii, inspectorii sanitari sunt obligați să verifice fântânile și izvoarele publice cel puțin o dată pe an, în timp ce primăriilor le revine sarcina de a monitoriza calitatea apei, de a suporta costurile analizelor și de a remedia problemele constatate.

Anul trecut, în urma monitorizărilor, DSP Vâlcea a interzis folosirea a 27 de fântâni și 25 de izvoare publice din județ din cauza neconformităților.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole