Antena 3 CNN Externe "Ar dura la nesfârșit". Macron îi explică lui Trump ce ar însemna o operațiune de deblocare militară a Strâmtorii Ormuz

"Ar dura la nesfârșit". Macron îi explică lui Trump ce ar însemna o operațiune de deblocare militară a Strâmtorii Ormuz

A.I.
2 minute de citit Publicat la 15:52 02 Apr 2026 Modificat la 15:52 02 Apr 2026
Macron i-a transmis lui Trump că o operațiune militară în Ormuz ar dura la nesfârșit. Sursă colaj foto: Getty Images

Președintele francez Emmanuel Macron a catalogat, joi, drept riscantă și nerealistă ideea unei operațiuni militare împotriva Iranului pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz, relatează Agerpres, care citează agențiile de presă internaționale.

Declarația vine în contextul în care președintele american Donald Trump încearcă să-i forțeze pe aliații europeni să se implice într-o astfel de operațiune.

"Unii apără ideea eliberării Strâmtorii Ormuz prin forță, pe calea unei operațiuni militare, o poziție exprimată uneori de Statele Unite (...) Aceasta nu a fost niciodată o opțiune pe care noi să o susținem, întrucât este nerealistă", a spus Macron în timpul unei vizite pe care o efectuează în Coreea de Sud.

Potrivit liderului de la Paris, o astfel de operațiune "ar dura la nesfârșit și i-ar expune pe toți cei care intră în strâmtoare riscurilor (unor atacuri din partea) Gardienilor Revoluției, dar și rachetelor balistice iraniene".

Macron: Strâmtoarea trebuie redeschis în urma unor consultări cu Iranul

"Ceea ce noi am spus de la bun început este că strâmtoarea trebuie redeschisă, întrucât este strategică pentru fluxurile de energie, fertilizatori și comerțul internațional, dar asta se poate face numai în consultare cu Iranul", a subliniat președintele francez.

Ca represalii după războiul pornit împotriva sa de SUA și Israel, Iranul a blocat de facto acest coridor navigabil esențial exportului petrolului și gazului din Golf.

Regimul de la Teheran a avertizat că va ataca în Ormuz "orice vas ce are legături cu SUA, Israel și cu aliații acestora".

Trump le-a cerut aliaților din NATO să se implice cu forțele lor navale într-o operațiune de redeschidere a strâmtorii, dar mai multe capitale europene au respins tranșant cererea, aducând drept argument faptul că o astfel de acțiune ar fi imposibilă cât timp conflictul este în desfășurare.

Unii aliați europeni i-au transmis președintelui SUA că războiul cu Iranul "nu este războiul Europei", ceea ce l-a determinat pe Donald Trump să califice NATO drept "tigru de hârtie" și să declare că intenționează să retragă SUA din alianța militară.

Macron îl acuză pe Trump că golește NATO de substanță: "Nu este un show"

Reacționând la noile amenințări ale liderului de la Washington, Emmanuel Macron i-a reproșat joi lui Donald Trump că "golește NATO de substanță" prin faptul că stârnește "în fiecare zi îndoieli privind angajamentul SUA" în cadrul organizației.

"Dacă se creează în fiecare zi îndoieli privind angajamentul său, (NATO) este golită de substanță", a insistat președintele francez.

"Este o responsabilitate pe care și-o asumă astăzi autoritățile americane afirmând în fiecare dimineață că 'vom face asta, sau că nu vom face asta sau cealaltă'. Se vorbește prea mult și se merge prea mult în toate direcțiile. Avem cu toții nevoie de stabilitate, de calm, de revenire la pace. Nu este un spectacol!", a mai spus Macron.

"Atât în chestiunea NATO, cât și în ceea ce privește conflictul din Orientul Mijlociu, trebuie să fii serios. Iar când vrei să fii serios, nu spui în fiecare zi contrariul a ceea ce ai spus în ajun", a conchis Macron cu privire la mesajele lui Donald Trump.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole