Antena 3 CNN Externe Arabia Saudită a eliberat primele zece permise de conducere pentru femei

Arabia Saudită a eliberat primele zece permise de conducere pentru femei

Arabia Saudită a emis luni primele zece permise de conducere pentru femei, cu trei săptămâni înainte că Regatul să ridice singura interdicție din lume care împiedică femeile să conducă. Cu toate acestea,  oamenii ce au luptat pentru acest drept au rămas în arest. 
  
O declarație guvernamentală a declarat că cele zece femei care au obținut permisul dețin deja dreptul de a conduce în alte țări, printre care SUA, Marea Britanie, Liban și Canada. Femeile au fost nevoite să treacă un test de conducere și examen de ochi înainte de a-și lua carnetul de la Departamentul General de Trafic din capitala șării, Riad. Presa internațională nu a fost prezentă la eveniment. 
  
Femei din întreagă tară se pregătesc acum pentru dreptul de a conduce automobile începând cu 24 iunie, luând cursuri de conducere de la școlii dedicate strict femeilor. Unele femei doresc chiar să devină șoferi pentru companii precum Uber. 

Femeile saudite se plângeau de mult timp că erau nevoite să angajeze șoferi, să folosească taxiuri sau să se bazeze pe rudele de sex masculin pentru a ajunge la locul de muncă și pentru a iși face treburile, iar acest drept le va face cu siguranță viața mai ușoară și bineînțeles, mai frumoasă. 

Sursă: TIME 

  

Subiecte în articol: Arabia Saudita permis de conducere
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște