Cel puțin 20 de oameni au fost uciși într-un atac israelian în Gaza care a vizat, luni, o cafenea de pe malul mării frecventată de activiști, jurnaliști și locuitori din vestul Fâșiei, transmite BBC, care citează surse locale.
Echipele de salvare au evacuat 20 de cadavre și alte zeci de persoane rănite din localul Al-Baqa, situat în aer liber și compus din mai multe corturi amplasate de-a lungul plajei, a declarat pentru BBC un purtător de cuvânt al Apărării Civile din Gaza, aflată sub controlul grupării Hamas.
Oficialul a precizat că, în cursul zilei de luni, echipele de urgență căutau încă în craterul adânc provocat de deflagrație.
Alți localnici martori au confirmat comunicările autorităților.
„Mă îndreptam spre cafenea pentru a folosi internetul și eram la doar câțiva metri distanță, când a avut loc o explozie puternică.
Am alergat acolo și am văzut cum colegii mei erau acolo: oameni pe care îi întâlnesc în fiecare zi.
Scena era îngrozitoare, cu cadavre, sânge și țipete peste tot”, a relatat pentru BBC Aziz Al-Afifi, cameraman la o companie de producție locală.
Videoclipurile postate pe rețelele de socializare prezintă, aparent, momentul în care o rachetă lansată de un avion militar israelian lovește zona.
Alte imagini surprind ruinele cafenelei și victime transportate pe targă.
Armata israeliană nu a făcut niciun comentariu imediat în legătură cu lovitura efectuată asupra Al-Baqa.
Înainte să bombardeze cafeneaua, Israelul a efectuat mai multe lovituri în timpul nopții
Atacul de la cafenea a avut loc după ce Israelul a efectuat o serie de lovituri aeriene în Gaza în timpul nopții, determinând strămutarea în masă a sute de familii palestiniene, spun localnicii.
Echipele de salvare au recuperat cadavrele a cinci persoane după bombardamentul nocturn.
Alți zeci de civili răniți au fost evacuați la spitalul Al-Ahli din orașul Gaza, potrivit oficialităților din Fâșie.
Bombardamentul nocturn s-a produs după ce armata israeliană a emis unul dintre cele mai ample ordine de evacuare de la reluarea războiului, în martie.
Intensificarea operațiunilor statului evreu în Gaza vine pe fondul presiunilor crescânde asupra prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu de a ajunge la un acord de încetare a focului cu Hamas.
Sâmbătă, președintele american Donald Trump a scris pe rețelele de socializare că Netanyahu lucrează „chiar în acest moment” la negocierea unui acord cu gruparea militantă palestiniană.
Cu câteva zile mai înainte, un oficial Hamas de rang înalt a declarat, la rândul lui, că mediatorii și-au intensificat eforturile pentru a negocia un nou acord privind încetarea focului și eliberarea ostaticilor, dar că negocierile cu Israelul rămân în impas.
Un prim acord de încetare a focului a eșuat în martie, când Israelul a reluat atacurile în Gaza.
Armistițiul, intrat în vigoare pe 19 ianuarie, ar fi trebuit să cuprindă trei etape, dar nu a trecut de prima.
Israelul a instituit între timp o blocadă totală a livrărilor de ajutor umanitar către Fâșie, pe care a relaxat-o parțial după 11 săptămâni, în urma presiunilor din partea aliaților SUA.
Relaxarea parțială a dus la crearea controversatului grup de ajutor umanitar susținut de SUA și Israel, Fundația Umanitară din Gaza (GHF).
De când GHF a preluat operațiunile de distribuire, au avut loc aproape zilnic incidente în care palestinieni care căutau ajutor au fost uciși sau răniți.