Antena 3 CNN Economic Armata Română caută militari şi a scos la concurs peste 4000 de posturi | Salariul de la care pornesc tinerii începători

Armata Română caută militari şi a scos la concurs peste 4000 de posturi | Salariul de la care pornesc tinerii începători

Armata României face recrutări. Câteva mii de posturi de soldați profesionişti sunt libere şi trebuie ocupate în cel mai scurt timp. 

de Georgiana Adam    |   

Deja tinerii dornici să îmbrace uniforma militară au trecut testele fizice în toate garnizoanele din ţară.

La Academia Navală din Constanţa, înainte de a trece la probele fizice, tinerii dornici să lucreze în Armata României au fost nevoiţi să treacă de testarea psihologică şi cea medicală. 

La selecție se pot înscrie civilii care au cel puţin 10 ani de studiu şi vârsta cuprinsă între 18 şi 45 de ani.

Odată admişi în armată, tinerii vor trebui să respecte reguli stricte. 

"Regulamentul militar specifică faptul că nu au voie cu barbă, trebuie să aibă un aspect fizic îngrijit, iar tatuajele (dacă au) să nu fie la vedere.

În această săptămână, se desfăşoară probele motrice şi cele psihologice. Noi îi evaluăm la proba sportivă, ce constă într-un traseu militar şi alergare pe distanţa de doi kilometri", a spus Gabriela Nohai, purtător de cuvânt la Comandamentul Flotei Navale.

Reprezentanții Ministerului Apărării Naționale au transmis că salariile pentru tinerii începători pornesc de la 2.200 de lei.

Subiecte în articol: Armata Română soldati salariu
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Cardurile de energie expiră! Cum pot scoate românii banii cash rămași