Reparaţii cruciale ale liniilor electrice au început în apropierea Centralei Nucleare Zaporojie, în urma unui armistiţiu local mediat de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, a anunţat AIEA duminică, potrivit Agerpres.
Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, şi-a exprimat recunoştinţa faţă de Rusia şi Ucraina pentru că au acceptat armistiţiul temporar, descriindu-l drept o "fereastră de tăcere" care va permite restabilirea transportului de energie electrică între posturile de distribuţie ale ZNPP şi Centrala Termică Zaporojie. El a spus că lucrările vor contribui la consolidarea siguranţei nucleare la faţa locului.
AIEA a declarat că echipa sa monitorizează lucrările de reparaţii ca parte a eforturilor continue de prevenire a unui accident nuclear în mijlocul conflictului militar. Potrivit agenţiei, se aşteaptă ca reparaţiile să dureze câteva zile.
Pe 15 decembrie, transportul de energie electrică între postul de distribuţie al ZNPP şi postul de distribuţie al Centralei Termice Zaporojie prin autotransformator a devenit indisponibil, reducând semnificativ flexibilitatea şi rezistenţa configuraţiei electrice a amplasamentului. O anchetă efectuată de ZNPP a identificat daune la linia de transmisie dintre autotransformator şi centrala termică, cauzate cel mai probabil de activităţi militare.
Situată în oraşul Energodar, centrala nucleară ucraineană Zaporojie, cea mai mare din Europa, a fost ocupată de trupele ruse încă de la începutul invaziei, în 2022.