Antena 3 CNN › Externe › Mapamond › Asfaltul făcut din coji de caju, turnat pe o stradă din Germania. Ce s-a întâmplat cu drumul după un an

Asfaltul făcut din coji de caju, turnat pe o stradă din Germania. Ce s-a întâmplat cu drumul după un an

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 08:00 14 Noi 2026 Modificat la 08:00 14 Noi 2026
Soluția testată presupunea înlocuirea bitumului pe bază de petrol cu un liant biologic obținut din cojile de caju. Foto: Getty Images

Autoritățile din Hamburg, Germania, au încercat să găsească o alternativă mai prietenoasă cu mediul decât asfaltul tradițional și astfel au creat un material pe bază de coji de caju, potrivit NDR.

Asfaltul experimental a fost turnat anul trecut pe o porțiune din strada Georg-Wilhelm-Straße, în cartierul Wilhelmsburg din Hamburg. La mai puțin de un an de la aplicare, însă, suprafața drumului a început să se degradeze. Potrivit autorităților din domeniul transporturilor, materialul nu a îndeplinit cerințele tehnice.

Defecțiunile vor fi analizate de specialiști, iar asfaltul deteriorat urmează să fie îndepărtat prin frezare în luna noiembrie și înlocuit cu unul convențional. Costurile lucrărilor sunt estimate la aproximativ 50.000 de euro.

Asfalt din coji de caju, testat pentru reducerea poluării

Experimentul a fost lansat în contextul eforturilor Hamburgului de a reduce impactul asupra mediului al lucrărilor de infrastructură. Construcția drumurilor folosind asfalt tradițional este considerată o activitate cu un impact important asupra climei.

Soluția testată presupunea înlocuirea bitumului pe bază de petrol cu un liant biologic obținut din cojile de caju. Autoritățile sperau astfel să folosească un material mai puțin poluant.

Hamburg nu a fost singurul oraș german interesat de această tehnologie. Și Stuttgart, și Frankfurt au experimentat utilizarea acesteia. La momentul respectiv, materialul nu era însă pregătit pentru producția la scară industrială și avea un preț considerabil mai mare decât asfaltul obișnuit.

Proiectul a stârnit rezerve încă de la început

Încă de la lansarea testului au existat voci care au atras atenția asupra limitelor acestei soluții. Sabine Sommer, reprezentantă a organizației de protecție a mediului BUND, a apreciat că inițiativa este una bună în principiu, dar a subliniat că nucile caju nu sunt un produs local și că obținerea lor presupune un consum mare de apă.

La rândul său, Johannes Büchner, de la Institutul pentru Drumuri al Universității Tehnice din Braunschweig, a explicat că din cojile de caju trebuie mai întâi extras un ulei care să poată fi folosit la fabricarea liantului. În opinia sa, reciclarea asfaltului existent ar putea avea rezultate mai bune în ceea ce privește protecția mediului.

Etichete: asfalt coji caju
Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole