Antena 3 CNN Externe Atac cu sticle incendiare asupra ambasadei cubaneze la Paris. Oficialii de la Havana acuză Statele Unite

Atac cu sticle incendiare asupra ambasadei cubaneze la Paris. Oficialii de la Havana acuză Statele Unite

Cuba a denunţat luni un atac "terorist" cu cockteiluri Molotov împotriva ambasadei sale de la Paris şi a dat vina pe Statele Unite pentru incident, relatează France Presse, citată de Agerpres.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Potrivit pompierilor francezi, două dispozitive incendiare au fost aruncate spre misiunea diplomatică din capitala Franței iar sediul ambasadei cubaneze a suferit pagube minore.

Pompierii au precizat că au fost alertați în legătură cu atacul la scurt timp după miezul nopții și că incendiul a fost stins înainte de sosirea lor.

Atacul nu a fost revendicat imediat.

La rândul său, Ministerul cubanez de Externe a menționat că atacul a avut loc la ora 23:45 (ora 0:45, marți dimineață, în România) și că au fost folosite cocktailuri Molotov iar incendiul declanșat a fost stins de funcționarii misiunii.

"Denunțăm un atac terorist cu cocktailuri Molotov contra ambasadei noastre din Paris. Facem guvernul american responsabil pentru aceste campanii neîncetate împotriva țării noastre, care încurajează un astfel de comportament și cheamă la violență, cu impunitate, de pe teritoriul său", a scris pe Twitter ministrul cubanez de externe Bruno Rodriguez Parrilla.

În weekend şi luni, manifestații pro și contra guvernului cubanez au fost organizate în diferite capitale cu ocazia sărbătorii naționale din 26 iulie, la două săptămâni după protestele antiguvernamentale care au zguduit insula şi care s-au soldat cu un mort, zeci de răniți și sute de arestări.

Aproximativ 20 de țări, între care Brazilia, Columbia şi Ecuador, s-au alăturat, luni, secretarului de stat american Antony Blinken, cerând guvernului cubanez să respecte "drepturile și libertățile legal garantate ale poporului cubanez" și să elibereze deținuții arestați în timpul protestelor.

Subiecte în articol: Cuba paris ambasada sticle incendiare
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Sondaj CURS: Trei candidaţi despărţiţi de doar 4% la PMB