Antena 3 CNN Externe Atac armat cu peste 100 de morţi, în Kabul. Este unul dintre cele mai sângeroase

Atac armat cu peste 100 de morţi, în Kabul. Este unul dintre cele mai sângeroase

de S.T.    |   

Peste o sută de militari afgani au fost ucişi într-un centru de pregătire din apropiere de Kabul.

Atacatorii au folosit o maşină încărcată cu explozibil, pe care o furaseră chiar de la forţele de securitate afgane. Explozia a distrus în totalitate clădirea principală în care se aflau soldaţii.

Imediat după primul atentat, doi atacatori au deschis focul asupra celor care reuşiseră să scape de suflul exploziei.

Potrivit oficialilor de la Kabul, care au dorit să îşi păstreze anonimatul, cei doi atacatori au ucis mai mulţi soldaţi înainte să fie la rândul lor doborâţi.

Administraţia prezidenţială din Afganistan nu a dat detalii despre atentat, limitându-se la a spune doar că duşmani ai poporului au atacat baza militară.

Subiecte în articol: Kabul atac armat explozie atacatori explozibil
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România