Antena 3 CNN Externe Atac armat într-o biserică din Statele Unite. Sunt mai multe victime - VIDEO

Atac armat într-o biserică din Statele Unite. Sunt mai multe victime - VIDEO

O persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte şapte au fost rănite, duminică, de un individ care a deschis focul într-o biserică din statul american Tennessee, după care ar fi încercat să se sinucidă, a anunţat un oficial, potrivit The Associated Press.

Don Aaron, purtător de cuvânt al Departamentului de Poliţie din Nashville a declarat că suspectul, care purta o mască, a deschis focul într-o biserică din cartierul Antioch al oraşului Nashville, după ce anterior împuşcase mortal o femeie în parcarea edificiului de cult.

Oficialul a mai adăugat că un uşier a încercat să-l dezarmeze pe suspect însă a fost lovit cu pistolul. În cursul altercaţiei, atacatorul s-a împuşcat singur, însă până în acest moment nu este clar dacă a făcut acest lucru cu intenţie.

Aaron a anunţat că suspectul şi şapte victime au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili motivele atacatorului.

Sursă: Mediafax
Subiecte în articol: atac armat biserica morti raniti
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
România nu are bani să îşi trimită sportivii la Olimpiadă