Antena 3 CNN Externe Atac sângeros în apropiere de Lisabona. Un turist american a fost ucis, iar altul s-a ales cu răni grave. Suspecţii sunt în libertate

Atac sângeros în apropiere de Lisabona. Un turist american a fost ucis, iar altul s-a ales cu răni grave. Suspecţii sunt în libertate

A.E.D.
<1 minut de citit Publicat la 17:30 15 Oct 2025 Modificat la 17:31 15 Oct 2025
Poliţiştii verifică toate camerele de supraveghere din zona în care a avut loc teribilul atac şi speră că vor reuşit să îi prindă curând pe vinovaţi. *Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Scene şocante s-au petrecut în Portugalia şi oamenii sunt îngroziţi de tragedia care a avut loc. Un turist american a fost ucis, iar un altul a fost grav rănit miercuri dimineaţă în urma unui atac cu armă albă comis la Cascais, o staţiune aflată la vest de Lisabona, a anunţat poliţia portugheză, informează AFP, conform Agerpres. Oamenii legii sunt în alertă maximă şi îi caută pe cei trei suspecţi, care au reuşit să se facă nevăzuţi la scurt timp după incidentul sângeros.

"Unul dintre turişti a murit pe loc, iar celălalt a suferit răni adânci la faţă şi la braţ", a indicat pentru AFP un purtător de cuvânt al Poliţiei de Securitate Publică (PSP), fără a oferi alte detalii.

Victima rănită a fost transportată la un spital din capitală, potrivit mass-media portugheze.

Cei trei presupuşi autori ai atacului au fugit cu un vehicul şi nu au fost încă localizaţi.

"Am transmis întregului dispozitiv al PSP informaţiile necesare pentru găsirea suspecţilor", a precizat poliţia.

Cazul a fost transmis parchetului şi poliţiei judiciare.

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole