Antena 3 CNN Actualitate Locale Atentat la viața unui primar. A vrut să îi dea foc

Atentat la viața unui primar. A vrut să îi dea foc

de M.Z.    |   

O femeie de 48 de ani a semănat panică marți în sediul Primăriei din municipiul Buzău. Înarmată cu o sticlă plină cu benzină, femeia a încercat să rezolve problema unui spaţiu locativ, ameninţând că vrea să-şi dea foc împreună cu primarul Buzăului, Constantin Toma, potrivit Libertatea.ro.

În momentul în care femeia a turnat pe ea din sticla cu benzină şi a încercat să intre în biroul primarului a fost imobilizată de mai mulţi martori care au reuşit să cheme şi forţele de ordine.

Femeia a fost încătuşată de poliţiştii locali şi transportată de urgenţă la spitalul din Săpoca, pentru efectuarea unei expertize psihiatrice.

Potrivit unui consilier local femeia ar fi intrat în depresie în momentul în care a aflat că urma să împartă spaţiul locativ închiriat de primărie cu două familii nevoiaşe.

Subiecte în articol: Buzau benzina
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei