Antena 3 CNN Externe Atentat la Moscova: Bilanţul a urcat la 143 de morţi

Atentat la Moscova: Bilanţul a urcat la 143 de morţi

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

O listă a victimelor, vizibilă pe site-ul Ministerului Situaţiilor de Urgenţă, numără acum 143 de morţi.

Miercuri la amiază, 80 de persoane rănite, dintre care şase copii, erau încă internate, a declarat ministrul rus al sănătăţii Mihail Muraşko, citat de agenţia de presă TASS, preluată de AFP.

O sursă medicală anonimă a mai declarat pentru TASS miercuri dimineaţă că 205 persoane au primit îngrijiri în ambulatoriu care nu necesită spitalizare.



Vineri, indivizi înarmaţi au deschis focul într-o sală de concerte de lângă Moscova, Crocus City Hall, înainte de a-i da foc. Patru presupuşi atacatori au fost de atunci arestaţi, împreună cu mai mulţi suspecţi acuzaţi că i-au ajutat.

Atacul a fost rapid revendicat de gruparea Stat Islamic, dar autorităţile ruse persistă să stabilească o legătură cu Ucraina şi aliaţii ei occidentali, fără a prezenta dovezi.

Kievul a respins categoric aceste acuzaţii.

Subiecte în articol: atentat Moscova Stat Islamic morti
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Leguma cu care românii au dat lovitura în această perioadă E 30 lei kg!