Antena 3 CNN Externe Atentat sinucigaș într-un restaurant francez

Atentat sinucigaș într-un restaurant francez

Rebelii talibani au revendicat atentatul sinucigaș care a avut loc vineri la Kabul și care a vizat restaurantul francez 'Le Jardin', frecventat de străini, informează AFP, potrivit Agerpres.

Deocamdată nu sunt informații referitor la eventuale victime.

"Ținta atentatului sinucigaș era 'Le Jardin'. Nu știm dacă sunt morți sau răniți. Forțele de securitate sunt la fața locului", a declarat pentru AFP un diplomat occidental.

Un atentat sinucigaș cu o mașină capcană a avut loc vineri în centrul orașului Kabul, atacul având drept țintă un restaurant frecventat de cetățeni străini, au informat responsabili guvernamentali afgani.

"Este vorba despre un atentat sinucigaș comis cu o mașină capcană", a declarat pentru AFP Gul Agha Rohani, șeful adjunct al poliției din capitala afgană. "Explozia a avut loc în cartierul Qala-e-Fatullah. Se pare că atacul a vizat un restaurant", a precizat Sediq Sediqqi, purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, care nu a specificat dacă sunt persoane ucise sau rănite.

Subiecte în articol: atac Kabul talibani
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Incendiu la etajul 12 al unui bloc din București, în noaptea de Înviere