Bărbatul suspectat de uciderea a doi angajaţi ai ambasadei Israelului în apropierea Muzeului Evreiesc din Washington a fost acuzat de crime, potrivit documentelor instanţei, relatează AFP, conform Agerpres. Scenele înfiorătoare au fost filmate de camerele de supraveghere, iar imaginile au fost vizionate de anchetatori, care au analizat fiecare gest al criminalului.
Elias Rodriguez, în vârstă de 30 de ani, a fost acuzat şi de "uciderea unor oficiali străini". Potrivit documentului acuzării consultat de AFP, anchetatorii au vizionat rapid imaginile de pe camerele de supraveghere ale muzeului după atacul de miercuri seara.
Suspectul şi-a întâlnit victimele – Sarah Lynn Milgrim şi Yaron Lischinsky – la o trecere de pietoni în faţa muzeului, s-a întors, a scos o armă şi le-a împuşcat de mai multe ori în spate. Cei doi iubiţi urmau să se logodească.
"După ce victimele au căzut la pământ, înregistrarea îl arată pe Rodriguez apropiindu-se, aplecându-se peste ele cu braţul întins şi trăgând din nou mai multe focuri de armă", se arată în actul acuzării, conform Agerpres.
Anchetatorii au găsit la locul crimei 21 de tuburi de cartuşe de la un pistol cu calibrul de 9 milimetri.
Elias Rodriguez, originar din Chicago, a aterizat marţi la Washington, aparent pentru a participa la o conferinţă şi îşi ascunsese arma în bagajul de cală, o arma achiziţionată legal pe 6 martie 2020 în Illinois.
Suspectul, care riscă pedeapsa cu moartea sau închisoarea pe viaţă, va compărea pe 18 iunie în faţa unui judecător pentru o primă audiere.
Sarah Lynn Milgrim şi Yaron Lischinsky, doi angajaţi ai ambasadei Israelului în Statele Unite, au fost ucişi miercuri seară într-un atac armat în exteriorul Muzeului Evreiesc din Washington DC, iar suspectul a fost reţinut, potrivit oficialităţilor şi relatărilor mass-media, notează Reuters, potrivit sursei citate.
Sarah Lynn Milgrim şi Yaron Lischinsky au fost împuşcaţi mortal în zona străzilor 3rd şi F din Northwest, care se află în apropierea muzeului, a unui birou FBI şi a biroului procurorului american, potrivit relatărilor.