Antena 3 CNN Bacalaureat 2016 BACALAUREAT 2016. Patru elevi din Iași susţin probele scrise în limbajul Braille

BACALAUREAT 2016. Patru elevi din Iași susţin probele scrise în limbajul Braille

BACALAUREAT 2016. Camelia Gavrilă, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, a declarat, vineri, că patru din cei 4.887 absolvenţi de liceu care vor susţine începând de luni probele scrisele a Bacalaureatului vor compune lucrările în limbaj Braille.

BACALAUREAT 2016. Camelia Gavrilă, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi a declarat că în judeţul Iaşi au fost organizate 16 centre de examen, unde 4.887 absolvenţi de liceu vor susţine cele trei probe scrise, 626 dintre aceştia fiind absolvenţi din promoţii anterioare. Dintre cei 4.887 absolvenţi, patru vor folosi scrierea Braille la următoarele probe ale examenului de Bacalaureat, potrivit Agerpres.

BACALAUREAT 2016. "În judeţul Iaşi, 12 candidaţi beneficiază de prelungirea timpului de redactare a tezei cu o oră, fiind vorba de cazuri speciale. Dintre aceştia, patru vor redacta teza în Braille. De asemenea, 45 de candidaţi de la secţiile bilingve francofone vor susţine o a patra teză de bacalaureat, în limba franceză, în ziua de marţi, la geografie şi la fizică. Aceştia vor obţine o menţiune specială pe diploma de bacalaureat: secţie bilingvă francofonă", a explicat prof. dr. Camelia Gavrilă, şefa ISJ Iaşi.

BACALAUREAT 2016. Şefa ISJ Iaşi a declarat totodată că în ziua de 2 iulie, începând cu ora 7,00, are loc la sediul inspectoratului şcolar, în şedinţă publică, tragerea la sorţi a cadrelor didactice care fac parte din comisiile din centrele de examen şi din centrele zonale de evaluare organizate pentru derularea examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie.

BACALAUREAT 2016. "Repartizarea cadrelor didactice pe comisii prin tragere la sorţi va fi consemnată, conform metodologiei, într-un proces verbal", a mai spus Camelia Gavrilă.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi