Antena 3 CNN Actualitate Educație Când vor fi susținute probele pentru evaluarea competenţelor de la examenul de Bacalaureat în 2018

Când vor fi susținute probele pentru evaluarea competenţelor de la examenul de Bacalaureat în 2018

Probele pentru evaluarea competenţelor în cadrul bacalaureatului care urmau să fie susţinute luni vor avea loc cel mai probabil miercuri, cu acordul Ministerului Educaţiei, în urma deciziei anunţate de suspendare a cursurilor luni şi marţi, a declarat duminică inspectorul şcolar general, Florin Lixandru.

de S.T.    |   

„Mâine este prevăzută susţinerea unor probe de evaluare a competenţelor în cadrul examenului de bacalaureat pentru elevii care nu s-au putut prezenta în cele două săptămâni anterioare de susţinere a examenelor. Aceste probe se vor decala şi cred că vor avea loc miercuri, cu acordul Ministerului Educaţiei”, a afirmat Florin Lixandru, în cadrul Comandamentului de iarnă de la Primăria Capitalei.

Potrivit şefului IŞMB, decizia privind suspendarea cursurilor în instituţiile de învăţământ universitar aparţine acestora, întrucât beneficiază de autonomie universitară.

Luni şi marţi nu vor avea loc cursuri în grădiniţele, şcolile şi liceele din Bucureşti, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, a anunţat duminică primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Decizia a fost luată, în urma unei analize "extrem de responsabile", împreună cu instituţiile de resort - Prefectura, ANM, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Subiecte în articol: BACALAUREAT 2018
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Craterul de pe strada din Slănic Prahova are o adâncime de 18 metri