Antena 3 CNN Externe Băiat în vârstă de trei ani, violat la un azil din Norvegia

Băiat în vârstă de trei ani, violat la un azil din Norvegia

Poliția investighează dacă un băiat în vârstă de 3 ani a fost violat la un azil din orașul norvegian Stavanger, informează presa locală. ”Nu avem încă niciun suspect”, a explicat ofițerul Bjorn Kare Dahl. 

Violul se pare că a avut loc într-un spațiu de uz comun al azilului. Băiatul a fost dus rapid la clinică, împreună cu mama lui. Dahl nu a exclus varianta unui viol în grup. ”Dacă s-a întâmplat ce ne temem noi că a fost, atunci treaba este foarte serioasă. Dar nu știm nimic sigur, încă”, a mai spus Dahl. 

Lars Petter Einarsson, purtător de cuvânt al azilului, a declarat pentru presa locală că incidentul a fost semnalat printr-un apel telefonic din afara centrului. ”Avem mulți oameni la muncă, atât de securitate, cât și îngrijitori, dar nimeni nu a văzut nimic”, a explicat acesta.

În prezent, la azilul Forus sunt găzduite 781 de persoane. TV2 a relatat că băiatul trăia la azil împreună cu familia lui. 

Subiecte în articol: azil baiat viol
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Sondaj CURS: Trei candidaţi despărţiţi de doar 4% la PMB