Antena 3 CNN Economic Bancherii fac presiuni împotriva legii dării în plată

Bancherii fac presiuni împotriva legii dării în plată

de S.T.    |   
Sistemul bancar reacţionează la legea dării în plată, a arătat Dana Grecu, miercuri, la Antena 3.

Una dintre cele mai mari bănci din România a luat o decizie dură. Avansul pentru creditele imobiliare a fost majorat până la 40%!

Bancherii spun că este o reacţie la legea dării în plată şi că în curând, restul instituţiilor financiare vor majora avansul pentru cei care vor să cumpere o locuinţă.

Potrivit legii, debitorul va ceda toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului, în situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri.

Debitorul trebuie să transmită creditorului prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui notar public sau al unui avocat o notificare creditorului în care anunţă decizia de transmitere a dreptului de proprietate asupra bunului sau bunurilor ipotecate. Toate costurile notariale şi ale executorului judecătoresc sau avocatului, după caz, vor fi suportate de debitor.

După comunicare deciziei de către debitor, creditorul nu mai poate urmări codebitori sau garanţii personali sau ipotecari pentru stingerea creditului.

Proiectul de lege prevede că la momentul încheierii contractului pentru transferul de proprietate, respectiv la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.

Vezi AICI ediția integrală a emisiunii „La ordinea zilei”

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Cod portocaliu de ploi, grindină și vijelii! Avertizare meteo imediată