Antena 3 CNN Economic Scandalul manipulării ROBOR ia amploare. Băncile anunță că vor contesta decizia Consiliului Concurenței și amenda de 710 milioane euro

Scandalul manipulării ROBOR ia amploare. Băncile anunță că vor contesta decizia Consiliului Concurenței și amenda de 710 milioane euro

G.M.
7 minute de citit Publicat la 09:58 08 Iun 2026 Modificat la 11:09 08 Iun 2026
Băncile anunță că vor contestat decizia Consiliului Concurenței în scandalul ROBOR: Foto: Getty Images

Băncile au anunțat luni că vor contesta în instanță decizia Consiliului Concurenței de a le amenda pentru că s-ar fi înțeles în 2022, când au explodat ratele, să crească artificial indicele ROBOR. Până acum, cinci bănci au exprimat un punct de vedere în acest sens.

CEC Bank anunță că va merge până la instanțele europene

CEC Bank a anunţat luni, într-un comunicat, că va contesta sancţiunea în instanţă şi că respinge categoric orice acuzaţie de manipulare a ratei ROBOR.

"Activitatea CEC Bank pe piaţa monetară interbancară a fost, în fiecare moment, strictă, transparentă şi conformă cu cadrul legal şi regulatoriu în vigoare, cu regulamentele Băncii Naţionale a României şi cu standardele europene aplicabile instituţiilor de credit. Reiterăm faptul că transparenţa nu este o alegere pentru băncile locale, ci o componentă funcţională inerentă a sistemului de fixing şi o cerinţă legală a Băncii Naţionale a României. Observăm în acest context un conflict instituţional între Consiliului Concurenţei şi Banca Naţională a României, ca administrator al indicelui şi al mecanismului ROBOR", arată sursa citată.

"Investigaţia Consiliului Concurenţei a durat ani întregi. Pe tot parcursul acestui proces, CEC Bank a cooperat în mod activ şi în deplină bună-credinţă cu autoritatea de investigare, a pus la dispoziţie toate documentele solicitate şi a furnizat explicaţii detaliate cu privire la fiecare aspect invocat. În ciuda acestei cooperări totale, concluziile formulate de autoritate nu reflectă realitatea operaţiunilor noastre. Reamintim că, într-un mod similar, în 2008 Consiliul Concurenţei a investigat exact aceeaşi speţă, în acelaşi cadru legal, concluzia fiind că nu s-a găsit niciun indiciu de încălcare", subliniază comunicatul.

Banca susţine că amenda reprezintă unul dintre cele mai severe niveluri de penalizare prevăzute de legislaţia concurenţei.

CEC Bank precizează, în context, că va contesta această decizie în faţa Curţii de Apel Bucureşti şi, dacă va fi necesar, până la ultimul grad de jurisdicţie disponibil, inclusiv prin luarea în considerare a implicării instanţelor europene.

Banca Transilvania: Vom iniţia demersuri legale de contestare a amenzii Consiliului Concurenţei la Curtea de Apel Bucureşti

Banca Transilvania a anunţat că va contesta în instanţă sancţiunea primită în cadrul investigaţiei privind ROBOR, susţinând că decizia nu are fundamentare şi că îşi va apăra reputaţia prin toate mijloacele legale disponibile.

"Consiliul Concurenţei a permis băncilor accesul la minuta şedinţei de deliberare din cadrul investigaţiei ROBOR, aceasta fiind doar una dintre numeroasele etape care urmează să fie parcurse în cadrul procedurii. Cu toate că Banca Transilvania nu a primit, până la momentul publicării acestor informaţii, comunicarea oficială scrisă a deciziei de sancţionare, am luat act din presă, contrar oricăror uzanţe şi reguli de procedură, de cuantumul amenzilor aplicate băncilor în cadrul acestei investigaţii, respectiv sancţionarea Băncii Transilvania cu o amendă în cuantum de 875,74 milioane lei (în nume propriu), respectiv cu o amendă de 85,03 milioane lei (aferentă OTP Bank România). Banca Transilvania aşteaptă, în continuare, comunicarea oficială scrisă a deciziei de sancţionare şi motivarea acesteia", se arată în comunicatul băncii.

Reprezentanţii băncii resping vehement concluziile raportului, îşi reafirmă nevinovăţia şi consideră că decizia nu are nicio fundamentare şi nicio bază reală.

"Dincolo de implicaţiile financiare, suntem determinaţi să ne apărăm reputaţia. Anunţăm că, odată cu confirmarea oficială a deciziei şi a motivării acesteia, vom iniţia demersurile legale de contestare a acesteia la Curtea de Apel Bucureşti. Totodată, suntem pregătiţi să ne adresăm oricăror instanţe sau autorităţi competente, interne şi internaţionale, pentru deplina protejare a drepturilor noastre. Împreună cu juriştii interni, avocaţii externi şi auditorii, suntem convinşi că există premise solide pentru obţinerea unei decizii favorabile în instanţă, care să demonteze complet acuzaţiile Consiliului. Avem încredere deplină în procesul de justiţie din România. Considerăm că, pe fond, propunerea de sancţionare a Băncii Transilvania ignoră atât cadrul legal aplicabil sectorului bancar, cât şi modul în care acesta este supravegheat şi reglementat, precum şi faptul că BT a acţionat în conformitate cu legislaţia, cu regulile pieţei şi cu standardele impuse de autorităţile de reglementare", se precizează în comunicat.

De asemenea, din punct de vedere formal, reprezentanţii băncii îşi exprimă rezervele faţă de modul în care a fost gestionată această situaţie, în general, şi, în special, atrag atenţia asupra comunicării deficitare în raport cu părţile implicate. Totodată, banca atrage atenţia că o diminuare a capitalizării viitoare a băncilor (în total) cu suma vehiculată ar putea duce la o potenţială diminuare a creditării în sistemul bancar cu până la 5 miliarde de euro.

"Constatăm cu surprindere că informaţii de interes major sunt dezvăluite în presă înainte de a ne fi transmisă o comunicare oficială scrisă. Decizia Consiliului Concurenţei vine într-un moment complicat pentru ţară şi economia naţională, moment în care băncile sunt principalul pilon al stabilităţii economice şi financiare, sectorul bancar reprezentând una dintre puţinele speranţe de relansare economică. Diminuarea capitalizării viitoare a băncilor (în total) cu suma vehiculată ar putea duce la o potenţială diminuare a creditării în sistemul bancar cu până la 5 miliarde de euro. Decizia arbitrară şi nefondată a Consiliului Concurenţei poate cauza reducerea şanselor unei relansări economice imediate", se mai arată în document.

UniCredit Bank: Decizia Consiliului Concurenţei este injustă şi nefundamentată; o vom contesta în instanţă

UniCredit Bank respinge decizia Consiliului Concurenţei privind sancţionarea instituţiei de credit în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR, pe care o consideră "injustă" şi "nefundamentată, şi anunţă că o va contesta în instanţă, potrivit unei declaraţii transmise luni de reprezentanţii băncii.

"Poziţia noastră este fără echivoc: decizia Consiliului Concurenţei este injustă, nefundamentată şi o respingem ferm. Modul în care a fost gestionată această investigaţie arată că niciunul dintre argumentele tehnice şi juridice prezentate pe parcursul audierilor nu a fost de fapt analizat. Ne exprimăm profunda dezamăgire faţă de caracterul arbitrar al acestui act administrativ.

Vom contesta această decizie în instanţă, unde vom prezenta aceleaşi dovezi de nevinovăţie, incontestabile din punct de vedere legal. Avem deplină încredere în imparţialitatea şi echidistanţa instanţelor de judecată pentru a face lumină în acest caz soluţionat pe repede-înainte şi pentru a ne repara reputaţia pusă la îndoială pe nedrept", se menţionează într-un comunicat transmis luni de Unicredit.

BRD va contesta decizia Consiliului Concurenţei privind ROBOR

BRD-Groupe Societe Generale SA respinge ferm decizia Consiliului Concurenţei de a amenda zece bănci în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR şi avertizează că va utiliza toate căile legale disponibile pentru a contesta această decizie, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

"BRD a luat cunoştinţă de anunţul public al Consiliului Concurenţei privind decizia în cadrul investigaţiei referitoare la mecanismul de stabilire a ratei ROBOR în raport cu cele zece bănci comerciale participante şi îşi exprimă dezacordul ferm faţă de concluziile acesteia. După comunicarea deciziei şi analiza considerentelor pe care se întemeiază, banca va utiliza toate căile legale disponibile pentru a contesta decizia Consiliului Concurenţei", precizează banca.

Potrivit comunicatului, conduita BRD a fost în permanenţă deplin conformă cu cadrul legal şi de reglementare aplicabil.

BCR: În trecut, CC a constatat inexistența vreunei încălcări a normelor de concurență

BCR anunță că a luat act de decizia Consiliului Concurenței și respinge constatările acesteia.

"Suntem convinși de corectitudinea poziției și a conduitei noastre de piață. Dispunem de argumentele legale și instituționale solide care demonstrează că acționăm constant în spiritul corectitudinii și transparenței, având ca repere guvernanța, etica și respectul față de oameni în tot ceea ce facem.

Mecanismul ROBOR a fost şi rămâne un mecanism cunoscut, accesibil și transparent, desfășurat într-un cadru sectorial specific, reglementat, administrat și supravegheat de Banca Națională a României, dar și în conformitate cu propriul cadru intern și mecanismele de control aferente menite să asigure integritatea procesului. În acest context, orice susținere privind existența unui pretins schimb de informații confidențiale și strategice trebuie analizată strict prin raportare la cadrul concret al procedurii de fixing, la informațiile efectiv disponibile în piață și la obligațiile reale aplicabile participanților.

Din perspectiva BCR, poziția Consiliului Concurenței în acest caz este cu atât mai surprinzătoare cu cât aceeași autoritate a mai analizat în trecut atât procedura de stabilire a indicilor ROBID/ROBOR, cât și modul în care aceasta era pusă în practică, și a constatat, în urma investigației închise în anul 2013, inexistența vreunei încălcări a normelor de concurență. Această schimbare de abordare ridică probleme de predictibilitate și consecvență a practicii administrative proprii.", a comunicat BCR.

Consiliul Concurenţei a sancţionat zece bănci cu amenzi în valoare totală de 3,73 miliarde lei pentru încălcarea normelor de concurenţă, respectiv legea concurenţei şi Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, prin coordonarea comportamentului în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR.

Autoritatea de concurenţă menţionează că, în urma investigaţiei, a constatat că băncile participante la stabilirea ROBOR şi-au coordonat comportamentul printr-un schimb de informaţii confidenţiale şi strategice, în special referitoare la preţ, cu privire la nivelul ROBOR în cadrul procedurii de fixing. Independenţa cotaţiilor din perioada de fixing este importantă, cu atât mai mult în cazul maturităţilor pentru care volumul tranzacţiilor efective fiind redus (3, 6, 12 luni), media acestor tranzacţii nu poate fi folosită ca indicator relevant. Rezultatul procedurii de fixing este folosit la calculul dobânzilor pentru unele credite. Astfel, un nivel crescut al acestui indice poate fi favorabil creditorilor, dar afectează în mod direct consumatorii şi ceilalţi debitori ale căror contracte sunt raportate la ROBOR, a explicat CC.

ROBOR este rata de referinţă a pieţei monetare interbancare ce influenţează calculul dobânzilor pentru creditele acordate persoanelor juridice (inclusiv entităţi ale statului, precum autorităţi publice locale), dar şi calculul dobânzilor pentru persoanele fizice care au credite acordate anterior anului 2019 şi nu au făcut cerere să treacă la IRCC.

Deciziile Consiliului Concurenţei sunt executorii, iar amenzile aplicate reprezintă venituri la bugetul de stat. 

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole