Antena 3 CNN Actualitate Locale O bătrână de 101 ani, bolnavă de COVID-19, a plecat acasă după 10 zile de spitalizare în Iaşi

O bătrână de 101 ani, bolnavă de COVID-19, a plecat acasă după 10 zile de spitalizare în Iaşi

O femeie de 101 ani bolnavă de COVID-19, cel mai în vârstă pacient de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase "Sf Parascheva" Iaşi, a plecat acasă după 10 zile de spitalizare.

de Georgiana Adam    |   

"Pacienta a fost transferată de la Spitalul Clinic Paşcani către UPU de la Spitalul "Sf Spiridon", unde a fost consultată cardiologic şi s-a constatat şi diagnosticul de COVID-19. 

La internare avea o stare generală influenţată, era afebrilă, conştientă, greu cooperantă. 

Bătrâna avea insuficienţă respiratorie cronică acutizată pe fondul afecţiunii respiratorii, insuficienţă cardiacă cronică, boală cardiacă cronică şi ateroscleroză cerebrală, boală renală cronică. 

Deşi a avut nevoie de suport de oxigen, iar comorbidităţile puteau să o pună în pericol, echipa medicală a personalizat tratamentul specific pe nevoile pacientei astfel încât să nu interfereze bolile existente", a declarat dr. Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase.

La câteva zile de la internare, după ameliorarea simptomelor, şi în ciuda vârstei înaintate şi a afecţiunilor asociate, tratamentul pentru COVID-19 a fost un succes.

"Suntem mulţumiţi şi bucuroşi că dorinţa pacientei noastre este pe cale de a se îndeplini. 

Aparţinătorii acesteia vor ţine legătura cu medicul curant pentru a fi informaţi cu privire la conduita terapeutică ce trebuie repectată şi necesitatea următorului control", a mai declarat dr. Florin Roşu, potrivit agerpres.ro.

Subiecte în articol: COVID-19 Iași
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Salariul minim nu mai crește de la 1 iulie 2024