Primăria Arad, obligată să plătească 25.000 de lei unei femei, după ce a fost impozitată greșit peste 10 ani
Publicat acum 10 ore si 14 minute
Un caz dramatic s-a petrecut în Halta Dodești, comuna Banca, din județul Vaslui, luni, în jurul orelor 17.00.
Un cârd de curci, ai unei bătrâne din zonă ciuguleau iarba dintre șinele de cale ferată, când proprietara a auzit că vine trenul. Bătrâna în vârstă de 78 de ani a alergat repede să le alunge dintre șine, dar din păcate, deși curcile au fugit, femeia a fost lovită dih plin de trenul Inter Regio Bârlad – Iași.
Bătrâna și-a pierdut viața, în urma traumatismelor declanșate de impact, scrie Vremea Nouă.
La fața locului au fost polițiștii de la Transporturi Feroviare (TF), care au preluat ancheta, pentru a stabili cu exactitate cum s-a întâmplat tragedia.
În cauză se fac cercetări pentru ucidere din culpă.