Antena 3 CNN Externe Belarus, mișcarea care ar putea schimba cursul războiului

Belarus, mișcarea care ar putea schimba cursul războiului

Belarus a anunțat că desfășoară trupe antrenate pentru operațiuni speciale de-a lungul graniței cu Ucraina.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Potrivit unei informări actualizate a Ministerului britanic al Apărării, guvernul de la Minsk a desfășurat deja unități de apărare anti-aeriană, de artilerie și rachete în vestul țării.

"Prezența forțelor belaruse în apropiere de frontieră este probabil să 'rezolve' problema cu trupele ucrainene, astfel încât acestea să nu poată fi desfășurate în sprijinul operațiunilor din Donbas", se arată în informarea elaborată de sursa citată.

Ministerul britanic adaugă însă că, până în prezent, forțele din Belarus nu au fost implicate în mod direct în conflict.

Președintele ucrainean Volorimir Zelenski a avertizat că Rusia se pregătește să-și intensifice mișcările în Donbas dar a precizat că forțele de apărare sunt pregătite pentru o astfel de evoluție a ostilităților.

"Ocupanții încă nu vor să recunoască faptul că au ajuns într-o fundătură și că așa-numita operațiune specială a eșuat", a spus el.

Zelenski a reluat, pe de altă parte, apelul la un embargo petrolier asupra Rusiei.

Ministru lituanian:  "UE este ținută ostatică de Ungaria"

Uniunea Europeană încă speră ca statele membre să ajungă, până la sfârșitul lunii mai, la un acord asupra unui embargo treptat asupra petrolului rusesc.

Ungaria este țara care opune rezistență, potrivit surselor diplomatice din Uniune.

Potrivit președintelui Ungariei, Katalin Novak, această țară nu va fi de acord cu decizii care cer cetățenilor săi "sacrificii mai mari decât suferința pe care (sancțiunile) ar provoca-o Rusiei".

Ministrul lituanian de externe, Gabrielius Landsbergis, a comentat situația afirmând că "întreaga Uniune este ținută ostatică de un singur stat membru".

Foto: exerciții militare Rusia - Belarus, februarie 2022

Subiecte în articol: Belarus razboi Ucraina
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată