Drona găsită miercuri pe plaja Olimp a fost scoasă din apă de două femei. „Au luat drona de aripi și au cărat-o cam 5 metri”
Publicat acum 1 ora si 29 minute
El a fost preluat de elicopterul SMURD și dus la un spital din Iași.
Potrivit ISU Botoșani, bărbatul, în vârstă de 52 ani, și-a prins piciorul într-o motosapă, în timp ce lucra în propria gospodărie, informează Mediafax.
"Pentru a ajunge cât mai repede în sala de operație, la fața locului au fost trimise echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, dar și elicopterul SMURD de la Iași", a transmis ISU Botoșani.
Conform pompierilor, victima a fost conștientă pe toată durata operațiunii.
Bărbatul a primit îngrijiri medicale la fața locului, iar ulterior a fost preluat de elicopterul SMURD, care a aterizat pe un câmp din localitate, și a fost transportat la un spital de specialitate din Iași.