Antena 3 CNN Externe BREXIT. John Kerry susține că Marea Britanie ar putea să rămână în UE: "Există mijloace"

BREXIT. John Kerry susține că Marea Britanie ar putea să rămână în UE: "Există mijloace"

Secretarul de stat american, John Kerry, a afirmat marți ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, în favoarea căreia britanicii au votat săptămâna trecută, ar putea să nu aibă loc niciodată, adăugând că Londra nu se grăbește să plece, transmite AFP.

Exprimându-se la o zi după o întrevedere cu premierul britanic, David Cameron, John Kerry a spus că șeful guvernului se simte "incapabil" să negocieze o plecare pe care nu o dorește.

"Este un divorț foarte complicat", a subliniat șeful diplomației Statelor Unite la reuniunea anuală privind serviciile de informații și securitatea Aspen Ideas Festival, în Colorado (vest).

Întrebat în legătură cu eventualitatea ca decizia de a părăsi UE să fie în cele din urmă răsturnată, John Kerry a precizat: "Cred că există o serie de mijloace".

"În calitatea de secretar de stat, nu vreau să le expun astăzi. Cred că ar fi o greșeală. Dar sunt mijloace" pentru a face asta, a spus el.

 

Sursă: Agerpres
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi