Antena 3 CNN Externe Românii nu mai au nevoie de certificat COVID-19 la intrarea în Bulgaria

Românii nu mai au nevoie de certificat COVID-19 la intrarea în Bulgaria

Începând cu 13 aprilie, persoanele care sosesc în Bulgaria din Macedonia de Nord, Turcia, România, Serbia, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Israel şi Egipt nu vor mai trebui să prezinte un certificat european valid privind COVID-19 care să ateste vaccinarea sau trecerea prin boală.

de Silvia Preda    |   

Un ordin în acest sens a fost emis de ministrul Sănătăţii, Asena Serbezova, potrivit unui comunicat de presă al ministerului.

Personalul NATO care participă la sesiuni internaţionale de pregătire şi contingente multinaţionale, precum şi civilii care îi însoţesc, nu vor trebui să prezinte un certificat care să ateste vaccinarea sau trecerea prin boală, indiferent de ţara din care vin. 

Un număr de 2.067 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în România, cu 1.041 mai multe faţă de ziua anterioară, fiind efectuate peste 30.000 de teste, a informat, marţi, Ministerul Sănătăţii.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 9.444 teste RT-PCR (5.152 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 4.292 la cerere) şi 20.729 teste rapide antigenice. Conform Ministerului Sănătăţii, 253 dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

În total, până marţi, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.875.942 de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Subiecte în articol: Bulgaria COVID-19
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Se schimbă regulile la ITP! Klaus Iohannis a promulgat legea