Antena 3 CNN Actualitate Cabana Babele, pensiunea aflată pe platoul Bucegi, a fost scoasă la vânzare pentru un preţ uriaş

Cabana Babele, pensiunea aflată pe platoul Bucegi, a fost scoasă la vânzare pentru un preţ uriaş

Cabana Babele, pensiunea cu 30 de camere situată pe platoul Bugeci, chiar lângă monumentul care îi poartă numele, a fost scoasă la vânzare, iar proprietarul cere un preţ uriaş.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Cabana Babele este situată la o altitudine de 2.206 metri, chiar sub Vârful Babele, şi reprezintă baza turistică centrală a munţilor Bucegi. Lângă cabană se încrucişează principalele drumuri din munţii Bucegi.

Cabana a fost construită în 1937 de către societatea turistică Asociația Drumeților din Munții Înalți ai României (ADMIR) după proiectul arhitectului Octav Doicescu.

În timpul regimului comunist, aspectul cabanei a fost ușor modificat, însă după 1989 cabana a devenit practic de nerecunoscut, din cauza modificărilor.

Cabana este situată în vecinătatea Babelor şi Sfinxului, considerate a fi monumente ale naturii.

Clădirea scoască acum la vânzare are următoarele caracteristici:

  • Cladire S+P+2E+M
  • capacitate: 108 locuri în 30 de camere cu 2 – 12 paturi
  • bufet și restaurant cu autoservire permanentă
  • lumină electrică de la rețeaua publică
  • toaletă și apă curentă
  • încălzire cu gaze naturale și calorifere

Preţul pe care proprietarul îl cere pentru Cabana Babele este de 1.150.000 de euro.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Klaus Iohannis iese la pensie. Postul său de profesor va fi scos la concurs