Antena 3 CNN Actualitate Autorităţile nu iartă! Amendă URIAŞĂ pentru un patron din Capitală care a refuzat să închidă cafeneaua

Autorităţile nu iartă! Amendă URIAŞĂ pentru un patron din Capitală care a refuzat să închidă cafeneaua

Un patron din sectorul 3 al Capitalei care a primit o amendă enormă, este dovada clară că autorităţile nu vor închide ochii la nerespectarea măsurilor în perioada pandemiei.

Cafeneaua situată în sectorul 3 al Capitalei a fost găsită deschisă la un control efectuat de poliţiştii locali.

Administratorul a nesocotit măsurile impuse prin instituirea stării de urgenţă pe teriotoriul României şi a crezut că fentează autorităţile. A deschis cafenaeua  şi s-a ales cu o amendă de 70.000 de lei.

 "Pe lângă sancţionarea patronului de cafenea din Sectorul 3, inspectorii DGPLCMB au mai depistat alţi doi agenţi economici care ignorau prevederile Ordonanţei Militare. Aceştia, însă, s-au conformat somaţiei inspectorilor Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti şi şi-au suspendat de îndată activitatea. În total, până în prezent, 230 de locaţii de alimentaţie publică au fost controlate de poliţiştii locali - ai Direcţiilor Control şi Centrul Istoric din cadrul DGPLCMB - care au verificat modul în care sunt respectate măsurile adoptate în regim de urgenţă pentru prevenirea răspândirii COVID-19", informează Poliţia Locală Bucureşti, prin intermediul unei postări pe Facebook.

Începând de joi, poliţiştii verifică toată Capitala pentru a vedea dacă administratorii de localuri publice respectă Ordonanţa Militară.
 

Subiecte în articol: amenda cafenea Ordonanţa Militară
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are