Antena 3 CNN Life Sănătate Campania "Ora fără diabet – Parteneriat pentru un viitor sănătos" a ajuns şi la Liceul Teoretic "Ștefan Odobleja", din Bucureşti

Campania "Ora fără diabet – Parteneriat pentru un viitor sănătos" a ajuns şi la Liceul Teoretic "Ștefan Odobleja", din Bucureşti

M.P.
1 minut de citit Publicat la 16:06 29 Noi 2025 Modificat la 16:06 29 Noi 2025
Campania "Ora fără diabet – Parteneriat pentru un viitor sănătos" a ajuns şi la Liceul Teoretic "Ștefan Odobleja", din Bucureşti. Sursa foto: Antena 3 CNN

Proiectul "Ora fără diabet – Parteneriat pentru un viitor sănătos" pune accent pe educația copiilor pentru adoptarea unui stil de viață echilibrat, în contextul în care România se află pe primul loc în Europa la obezitatea infantilă, iar cazurile de diabet de tip 2 în rândul celor mici sunt în creștere. La nivel național, peste 1,5 milioane de persoane trăiesc cu această afecțiune, iar prin această inițiativă, copiii sunt încurajați să înțeleagă rolul esențial al alimentației sănătoase, al activității fizice regulate și al odihnei de calitate, departe de ecrane. 

Campania a fost prezentă și la Liceul Teoretic "Ștefan Odobleja" din sector 5, București, fiind organizată de Antena 3 CNN în parteneriat cu Societatea Română de Diabet și Asociația pentru Responsabilitate Socială PLAN B.

La Liceul Teoretic "Ștefan Odobleja", din sector 5, București, programul "Ora fără diabet" a început cu un atelier interactiv dedicat nutriției. Elevii au fost împărțiți în trei echipe și au intrat într-un mini-concurs culinar, unde au avut misiunea de a crea propria "farfurie sănătoasă". Fiecare grup a ales ingrediente diverse și a descoperit, într-un mod jucăuș, cum se poate realiza o masă echilibrată și gustoasă.

Elevii au participat la provocări

Elevii au participat la o provocare plină de energie: o competiție pe biciclete personalizate, combinând efortul fizic, distracția și spiritul de competiție. Copiii au transformat astfel activitatea într-o experiență captivantă și plină de entuziasm.

Un alt modul important a fost centrat pe impactul dispozitivelor electronice asupra sănătății. Elevii au participat la un mic experiment prin care au observat ce efecte are folosirea telefonului înainte de somn şi au realizat cât de mult pot influența tehnologia și obiceiurile digitale echilibrul unui stil de viață sănătos.

"Odată ce te uiţi la o filmare te satisface şi vrei să te mai uiţi şi pierzi timpul, stai cât mai ult timp pe telefon", a spus un elev.

"Nu-mi place să mă uit pe telefon", a afirmat un alt elev.

"Elevii au învățat că, dacă aleg o nutriţie sănătoasă, găsesc şi concentrare, şi energie, atât de necesare să atingă rezultatele pe care şi le doresc", a afirmat Marina Voinea, director adjunct Liceul Teoretic "Ștefan Odobleja", sector 5, Bucureşti.

Campania "Ora fără diabet" a fost lansată în parteneriat cu Consiliul Județean Ilfov, cu scopul de a sprijini educația pentru un stil de viață sănătos în rândul copiilor și de a promova prevenția obezității și a diabetului încă de la vârste fragede.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole