După scăderile abrupte de temperatură din ultimele zile, furtunile care au făcut ravagii și căderile de grindină care au acoperit drumurile, canicula se întoarce în toată țara. De duminică intră în vigoare un cod galben de caniculă, valabil în Olt, Dolj, Teleorman, Călărași, Ilfov și București, a anunțat directoarea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, sâmbătă, la Antena 3 CNN.
Temperaturile vor depăși duminică 35 de grade Celsius, iar de luni vor atinge 38 de grade Celsius. Însă temperaturile resimțite vor fi și de 40 de grade Celsius. După ploile din ultimele zile, nivelul de umiditate din atmosferă este foarte ridicat, ceea ce va spori disconfortul termic.
De duminică, în șase județe și în București va fi valabil un cod galben de caniculă, care va aduce temperaturi sufocante, de până la 36 de grade.
„De mâine din nou vom vorbi de caniculă, va fi în vigoare o atenționare meteorologică de cod galben pentru disconfort termic și valori care depăși 35-36 de grade în județele Olt, Dolj, Teleorman, Călărași, Ilfov, dar și București, Disconfortul termic va fi în creștere, deoarece pragul indicelui ITU va putea atinge și depăși 80 de unități.
Săptămâna va debuta cu temperaturi în creștere, ne vom apropia de 37-38 grade, context în care și disconfortul termic va fi în extindere și în creștere. Vorbim de un grad mare de umezeală în atmosferă și asociate cu temperaturile ridicate cu sguranță vom resimți peste 40 de grade Celsius. Nu vor lipsi nici fenomenele de instabilitate în după-amieze, averse, căderi de grindină, intensificări ale vântului”, spus directoarea ANM la Antena 3 CNN.
Elena Mateescu a explicat și de ce fenomenele meteo din ultimele zile au fost atât de violente.
„Un iulie al extremelor meteorologice din perspectiva fenomenelor de caniculă, disconfort termic deosebit de ridicat, val de căldură intens și persistent, urmat de o răcire semnificativă și tocmai acest lucru a determinat ca aceste fenomene meteo, specifice condițiilor de instabilitate, să fie atât de agresive pentru că diferențele dintre două mase de aer cu caracteristici termice diferite, cu cât amplitudinea termică este mai mare cu atât agresivitatea acestor tipuri de fenomene este mai mare.
Am avut 3 zile consecutive valori de până la 40 grade Celsius în regiunile extracarpatice, chiar și în zonele montane și sub montane valori care s-au apropiat de 30-32 de grade Celsius, după care am coborât la valori cu 10-15 grade, context în care aceste tipuri de fenomene au avut o magnitudine specială”, a spus directoarea ANM.
Ea a atras atenția, de asemenea, că iunie 2025 este a doua cea mai călduroasă lună din istoria măsurătorilor, dar și cea mai secetoasă. Mai mult în luna iulie deja s-a observat o „abatere termică pozitivă mai mare cu 2,5 grade” decât este normal pentru luna lui cuptor.
Mai mult, deși a plouat în ultima săptămână, în continuare în România este secetă pedologică extremă. Aversele nu au putut compensa pentru canicula care a uscat pământul așa că „vorbim de secetă pedologică extremă, puternică și moderată în mare parte din țară mai ales în jumătatea vestică și jumătatea de sud-vest.”