Antena 3 CNN Life Cântăreții celebri mor mai tineri. Studiul care arată cum faima scurtează viețile starurilor

Cântăreții celebri mor mai tineri. Studiul care arată cum faima scurtează viețile starurilor

I.C.
3 minute de citit Publicat la 08:00 30 Noi 2025 Modificat la 08:20 30 Noi 2025
A fi cântăreț celebru crește riscul unei morți timpurii, spun cercetătorii. Foto: Getty Images

Pentru cei care tânjesc după lumina reflectoarelor, ar fi bine să fie atenți la ce își doresc: cercetătorii spun că a ajunge brusc în prim-plan ca solist crește riscul unei morți premature.

Analiza lor, realizată pe cântăreți din Europa și SUA, arată că artiștii care au ajuns celebri au murit, în medie, cu aproape cinci ani mai devreme decât muzicienii mai puțin cunoscuți - ceea ce sugerează că faima în sine, și nu stilul de viață sau cerințele meseriei, e factorul principal, scrie The Guardian.

Studiul arată și că soliștii care au devenit faimoși pe cont propriu au avut rezultate mai proaste decât liderii unor trupe importante, probabil pentru că sunt mai expuși, se confruntă cu o presiune mai mare și beneficiază de mai puțin sprijin emoțional în tumultul vieții de star rock.

„Este îngrijorător, pentru că arată că muzicienii celebri sunt într-adevăr în pericol de a muri prematur”, a declarat Michael Dufner, profesor de psihologie a personalității și diagnostic la Universitatea Witten/Herdecke din Germania și autor principal al studiului. În medie, viața lor era cu 4,6 ani mai scurtă, a precizat el.

Fiecare deceniu are lista lui de vedete care au strălucit intens, dar pentru scurt timp: doar anii 2010 îi includ pe Amy Winehouse, Whitney Houston, Prince, George Michael și Keith Flint. Însă atunci când un cântăreț celebru moare tânăr, atenția mediatică este uriașă. Din acest motiv, astfel de exemple apar imediat în minte, spune Dufner. „Dar ce facem cu starurile rock care trăiesc liniștite până la bătrânețe?”.

Pentru a vedea dacă faima are legătură cu riscul de moarte timpurie, Dufner și colegii săi au identificat 324 de soliști celebri sau lideri de trupe și i-au comparat cu muzicieni mai puțin cunoscuți de aceeași vârstă, același gen, aceeași naționalitate, etnie și stil muzical. Pentru a avea suficiente date despre decese, s-au concentrat pe artiști activi între 1950 și 1990.

Majoritatea cântăreților erau bărbați albi din SUA, activi în rock. Doar 19% erau afro-americani și 16,5% femei. Cel mai vârstnic s-a născut în 1910, iar cel mai tânăr în 1975. Mai mult de jumătate făceau parte din trupe.

Când cercetătorii au verificat cine a murit și la ce vârstă, a apărut un tipar clar: cântăreții celebri ajungeau de obicei la 75 de ani, în timp ce muzicienii mai puțin cunoscuți trăiau, în medie, până la 79 de ani. A fi membru într-o trupă era asociat cu un risc de deces cu 26% mai mic decât mersul pe cont propriu, dar per total, artiștii celebri aveau un risc cu 33% mai mare de moarte în perioada analizată.

Riscul crescut apărea doar după ce cântăreții deveneau faimoși, întărind suspiciunea că faima însăși ar putea fi cauza morții timpurii. Concluziile sunt publicate în Journal of Epidemiology & Community Health.

„Faima este toxică”

Dufner spune că e nevoie de mult mai multă cercetare pentru a înțelege cum anume poate faima să grăbească sfârșitul unui artist. Presiunea constantă a ochilor publicului, pierderea intimității, stresul performanței și normalizarea consumului de alcool și droguri au, probabil, un rol. Dar pot exista și alți factori, precum temperamentul sau traume din copilărie care îi împing pe cei deja vulnerabili să caute faima.

Întrebat ce ar trebui să facă vedetele de azi, Dufner spune că este esențial să înțeleagă cât de nesănătos poate fi ritmul turneelor, cu droguri la îndemână și izolare severă de familie și prieteni apropiați. Recomandarea lui: „Să facă din când în când un pas înapoi”, să se întâlnească cu cei dragi și „să-și analizeze critic stilul de viață”.

Dr. Sally Anne Gross, lector la Universitatea Westminster și coautoare a cărții „Can Music Make You Sick?: Measuring the Price of Musical Ambition”, spune că studiul reflectă lumea hiper-competitivă a industriei muzicale, dominată acum de rețelele sociale, unde faima „funcționează ca un factor de izolare”.

„Se pare că faima este toxică”, a adăugat ea.

„Putem cu siguranță să facem mai bine, dar asta nu înseamnă că e ușor”, spune Gross. „Sunt mulți oameni din industria muzicală - de la manageri la executivi - care chiar încearcă să îmbunătățească mediul de lucru. Însă faima aduce provocări diferite. Nu poți pur și simplu să mergi la dezintoxicare ca să scapi de ea, nu e sub controlul artistului”.

Etichete: cântăreţi vedete
Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole