Au început taberele de vară „Conștient, nu dependent”. Peste 1.000 de tineri din Maramureș învață cum să se ferească de droguri
Publicat acum 20 ore si 52 minute
Casa milionarului Joshua Castellano a fost spartă de hoți, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Minionarul a anunțat că au fost sustrase bijuterii și ceasuri care se aflau într-o casetă de valori.
Polițiștii au ajuns la fața locului pentru a face cercetări.
Locuința lui Joshua Castellano se află în Sectorul 2 al Capitalei, în apropierea clubului pe care îl deține.
În zonă se află și foarte multe camere de supraveghere.
”În această dimineaţă (n.r. - duminică), prin apel 112, un bărbat domiciliat pe raza Sectorului 2 a sesizat că persoane necunoscute i-au sustras din locuinţă o casetă de valori, ce conţinea bijuterii şi ceasuri. La acest moment se efectuează cercetarea la faţa locului”, au precizat reprezentanţii Poliţiei.