Antena 3 CNN Politică Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor: Aveam bănuieli despre şpăgile de la ARR. Circuitul e la multe instituţii din minister

Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor: Aveam bănuieli despre şpăgile de la ARR. Circuitul e la multe instituţii din minister

M.P.
1 minut de citit Publicat la 20:10 01 Apr 2026 Modificat la 20:13 01 Apr 2026
Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor: Aveam bănuieli despre şpăgile de la ARR. Foto: Agerpres Foto

Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor, a intervenit, miercuri, la Antena 3 CNN, unde, în contextul arestării lui Cristian Anton, șeful Autorității Rutiere Române (ARR) prins cu 500.000 de euro în cutii de pantofi, a declarat că avea bănuieli despre şpăgile din instituţiile ministerului. "Aveam bănuieli, la fel ca la ISCTR, ca la RAR, ca la Metrorex. Eu cred că la foarte multe instituţii există acest circuit, dacă nu la toate. Unele dintre ele au mai fost domolite, dar peste tot există aceste circuite", a declarat Drulă.

"Nu, nu-l cunosc pe Cristian Anton. Ştiam că este şeful de cabinet al domnului Grindeanu, de când era ministru. Eu eram preşedinte al Comisiei de Transporturi, o poziţie care pe atunci revenea Opoziţiei. 

Despre şpăgile din multe părţi ale Ministerului Transporturilor aveam şi bănuieli şi le-am şi devoalat în mandatul meu de ministru. Acolo unde deschizi un sertar găseşti o mafie mufată la banii publici. În special, pe zona de autorităţi de control, de reglementare, e de notorietate. Am avut un mandat scurt, de 8 luni.

(ştiaţi de şpăgile de la ARR?) Aveam bănuieli, la fel ca la ISCTR, ca la RAR, ca la Metrorex. La ARR, în iulie 2021, a existat un concurs care, la solicitarea mea şi a echipei mele, s-a desfăşurat altfel. Şi a ieşit cu scandal din partea partidelor... Au trecut doar 16 candidaţi din 80, la proba scrisă. 

(la câte instituţii din subordinea Ministerului Transporturilor există circuitul de şpagă?) Eu cred că la foarte multe, dacă nu la toate. Unele dintre ele au mai fost domolite, dar peste tot există aceste circuite", a declarat Cătălin Drulă.

Cristian Anton a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Cristian Anton, șeful Autorității Rutiere Române (ARR) și fostul șef de cabinet al lui Sorin Grindeanu pe când acesta era ministrul Transporturilor, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, miercuri, prin decizia Tribunalului Cluj.

Anton a fost reținut marți seara, după ce procurorii DNA au descins la locuințele sale și au găsit inițial aproximativ 350.000 de euro. Mai exact, anchetatorii au ridicat 77.000 de lei, restul fiind în euro până la suma totală de 350.000 de euro. O parte din bani erau ascunși în cutii de carton.

Ulterior, procurorii au mai găsit și alți bani, iar suma totală a depășit 500.000 de euro.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole