Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat, marţi, după discuţiile cu omologul austriac Gerhard Karner, că "am avut un schimb de opinii aplicat asupra unor teme esenţiale de interes comun: securitatea frontierelor şi combaterea migraţiei ilegale, cooperarea poliţienească, precum şi combaterea ameninţărilor hibride şi a fenomenului de dezinformare". De asemenea Predoiu, a mulţumit Austriei pentru "susţinerea obiectivului strategic de aderare la OCDE".
Declarația lui Predoiu de la Constanţa a venit în contextul vizitei delegației austriece cu ocazia exercițiului integrat, planificat de structurile MAI și partenerii instituționali cu atribuții în domeniul combaterii migrației ilegale și asigurării securității frontierelor externe.
"Apreciem continuitatea dialogului bilateral cu Austria, care arată că relaţia dintre ţările noastre este una matură, solidă şi orientată spre viitor. Salut cooperarea substanţială dezvoltată cu partenerii austrieci, cooperare care a contribuit la consolidarea încrederii reciproce.
România şi Austria au demonstrat că pot depăşi momente dificile prin dialog direct şi rezultate concrete. Doresc să reiterez aprecierile mele şi mulţumirile noastre pentru sprijinul Austriei, în susţinerea obiectivului strategic al României de aderare la OCDE.
Avem, la nivelul ministerelor noastre de Interne, un parteneriat puternic şi dinamic.
În cadrul discuţiilor, am avut un schimb de opinii aplicat asupra unor teme esenţiale de interes comun: securitatea frontierelor şi combaterea migraţiei ilegale, cooperarea poliţienească, precum şi combaterea ameninţărilor hibride şi a fenomenului de dezinformare.
Am convenit asupra cooperării bilaterale şi consolidării cooperării poliţieneşti, inclusiv prin intensificarea schimbului de informaţii operative.
România susţine dezvoltarea în continuare a mecanismelor comune cu Austria, inclusiv în domeniul schimbului de date", a declarat Predoiu.