Antena 3 CNN Actualitate Social Caz şocant în Italia. O româncă umilită de iubit s-a aruncat în gol de la etajul al doilea

Caz şocant în Italia. O româncă umilită de iubit s-a aruncat în gol de la etajul al doilea

Carabinierii italieni a arestat un român în vârstă de 37 de ani, acesta fiind acuzat de violenţă şi ameninţări cu moartea la adresa iubitei sale, o româncă de 34 de ani.

În seara zilei de 17 octombrie, bărbatul s-a dus la locul de muncă al partenerei sale, care presta servicii de asistență în casa unor bătrâni din Fragagnano.
Individul i-a ordonat femeii să iasă din casă și a ameninţat-o cu moartea. 

Potrivit jurnalul.ro, disperată și înspăimântată de reacțiile violente ale partenerului său, femeia s-a aruncat în gol de la etajul al doilea al apartamentului în care lucra.

Tânăra s-a ridicat de la pământ şi s-a refugiat într-un supermarket din apropiere, unde a cerut ajutor persoanelor prezente.
La fața locului au sosit ambulanța și carabinierii, iar femeia a fost transportată la spitalul din Manduria, cu răni și contuzii care nu-i pun viața în pericol.

Bărbatul, care nu era la prima abatere de acest gen, a fost arestat fiind pus la dispoziția autorităților judiciare.

 

Subiecte în articol: caz iubit decizie arestare romanca
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române