Caz scandalos în Italia. Un român a fost arestat după ce a încercat să smulgă o fetiță de 7 ani chiar din brațele mamei sale. Individul, care era beat, le-a amenințat pe cele două cu o sticlă.
Momente de panică la Roma, unde un român în vârstă de 44 de ani, cu antecedente penale, a încercat să răpească o fetiță în vârstă de 7 ani din brațele mamei sale. Inițial, fără să spună nimic, bărbatul a reușit să smulgă fetița din brațele mamei, dar femeia s-a luptat cu agresorul și a recuperat-o, apoi s-a refugiat cu aceasta într-un magazin din apropiere.
Românul le-a urmărit și a început să le amenințe cu o sticlă. Cei prezenți la întreaga scenă au sunat la 112, iar agresiunea a fost oprită doar datorită intervenției rapide a unor trecători. La fața locului a sosit și tatăl fetiței, care a reușit să-l imobilizeze pe bărbat până la sosirea carabinierilor.
În urma primelor cercetări realizate de polițiștii italieni, pe baza declarațiilor martorilor și ale părinților fetei, românul a fost reținut sub acuzația de tentativă de răpire și agresiune. Judecătorii au confirmat prelungirea mandatului de arestare, așa că agresorul rămâne în închisoare până va fi judecat pentru faptele sale.