Antena 3 CNN Actualitate Caz șocant în Sibiu. O fetiță a fost supusă unui ritual de exorcizare de către mama sa. Abuzul a fost transmis pe TikTok

Caz șocant în Sibiu. O fetiță a fost supusă unui ritual de exorcizare de către mama sa. Abuzul a fost transmis pe TikTok

R.K.
1 minut de citit Publicat la 18:34 24 Iul 2025 Modificat la 18:34 24 Iul 2025
DGASPC şi Poliţia au început ancheta după apariţia pe TikTok a unui videoclip. Foto: GettyImages

Fetiţa din oraşul Dumbrăveni, care a fost supusă unui ritual de exorcizare de către mamă, a fost preluată în regim de urgenţă de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sibiu, care a decis plasamentul minorei şi acordarea de sprijin psihologic, medical, social şi educaţional, în vederea recuperării şi reabilitării sale.

„Protecţia Copilului (DGASPC) Sibiu a fost sesizată cu privire la cazul unei minore din localitatea Dumbrăveni, care era supusă unui ritual de exorcizare de către mama sa. În urma intervenţiei şi evaluării efectuate de specialiştii DGASPC Sibiu s-a decis instituirea măsurii de protecţie specială pentru minoră, respectiv măsura plasamentului în regim de urgenţă. Minora a fost preluată în cadrul unui serviciu social din structura DGASPC Sibiu şi va beneficia de toate serviciile necesare: psihologice, medicale, sociale, educaţionale, în vederea recuperării şi reabilitării”, informează un comunicat de presă transmis Agerpres.

DGASPC şi Poliţia au început ancheta după apariţia pe o reţea scocială (TikTok) a unui videoclip sub titlul „minoră chinuită şi supusă la ritual de exorcizare de către mamă”. Fetița, vizibil speriată, plânge încontinuu în timp ce femeia rostește rugăciuni din Biblie.

Materialul video, cu o durată de peste opt minute, a fost catalogat de utilizatori drept „șocant” și „abuziv”. Internauții au reacționat imediat, solicitând intervenția urgentă a autorităților.

Sesizarea a fost primită de DGASPC Sibiu marţi, 22 iulie. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole