Antena 3 CNN Actualitate Ce au vorbit cu Klaus Iohannis oamenii lui Traian Băsescu la Cotroceni

Ce au vorbit cu Klaus Iohannis oamenii lui Traian Băsescu la Cotroceni

Reprezentanții Partidului Mișcarea Populară au terminat consultările la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis.

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat miercuri că formaţiunea sa susţine transpunerea cât mai rapidă în lege a rezultatului referendumului din 26 mai, precizând că, la modificarea Constituţiei, trebuie să se ţină cont şi de consultarea naţională din 2009. 

”Punctul nostru de vedere este foarte clar: PMP cere ca rezultatul referendumului să fie transpus cât mai rapid în lege şi vom susţine acest demers în Parlament. Considerăm că, atunci când se vor produce modificările Constituţiei, să se ţină cont şi de referendumul din 2009. Credem că această instituţie - referendumul - nu trebuie neglijată şi trebuie respectată voinţa cetăţenilor. Avem nevoie de un Parlament de 300 de membri”, a spus Tomac.

"Punctul nostru de vedere este foarte clar: PMP cere ca rezultatul referendumului să fie transpus cât mai rapid în lege şi vom susţine acest demers în Parlament. Considerăm că, atunci când se vor produce modificările Constituţiei, să se ţină cont şi de referendumul din 2009. Credem că această instituţie - referendumul - nu trebuie neglijată şi trebuie respectată voinţa cetăţenilor. Avem nevoie de un Parlament de 300 de membri”, a mai adăugat acesta.

Subiecte în articol: cotroceni Klaus Iohannis
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Românii pentru care se reduce vârsta de pensionare