Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Ce boli cronice se pot trata la privat, după ordonanţa lui Orban. Bolnavii nu trebuie să mai plătească din buzunar

Ce boli cronice se pot trata la privat, după ordonanţa lui Orban. Bolnavii nu trebuie să mai plătească din buzunar

Bolnavii cu afecţiuni cronice şi care fac tratament în cadrul programelor naționale de sănătate vor putea merge şi la spitale private, nu numai la stat ca până acum.

de M.Z.    |   

Măsura vine după ce Guvernul Orban a adoptat, marţi seară, Ordonanța de Urgență care prevede liberalizarea serviciilor medicale din programele sistemului de sănătate. 

Mai exact, prevederea se referă la românii cu boli cronice - precum cancer, infecție cu HIV/SIDA, tuberculoză sau boli cardiovasculare - care beneficiază de tratament gratuit în cadrul programelor naționale de sănătate, potrivit hotnews.ro. De asemenea, textul prevede clar că pacienților nu le poate fi percepută coplată.

În plus, ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a spus că nu va introduce interdicția pentru medici de a lucra fie la stat, fie la privat.

Ce se modifică

Tratarea pacienților cu boli cronice la privat era posibilă și până acum, dar numai când era depășită capacitatea spitalelor de stat. Odată cu noua ordonanță, bolnavii cronici pot alege dacă merg la stat sau la privat, iar serviciile vor fi decontate integral.

Ce sunt programele naționale de sănătate. Pacienții asigurați din România, care suferă de boli cronice, beneficiază de tratament gratuit în cadrul programelor naționale de sănătate. 

Fără coplată. Guvernul a respectat promisiunea făcută de ministrul Victor Costache - aceea că pacienții cu boli cronice care vor alege să se trateze la privat nu vor trebui să plătească bani în plus din buzunar.
 

Subiecte în articol: ordonanta sanatate boli cronice
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Incendiu puternic în cartierul Aviației din București