Preşedinţii rus Vladimir Putin şi american Donald Trump au discutat luni la telefon „sincer şi constructiv” despre războaiele din Iran şi Ucraina, anunţă Kremlinul, potrivit presei de stat.
„Accentul a fost pus pe situaţia conflictului din Iran şi negocierile bilaterale în curs cu participarea reprezentanţilor Statelor Unite despre rezolvarea problemei ucrainene”, a anunţat consilierul diplomatic al lui Vladimir Putin, Iuri Uşakov, citat de agenţiile ruse de presă.
Iuri Uşakov a anunţat că această convorbire telefonică a durat aproximativ o oră.
Aceasta este prima convorbire la telefon din decembrie 2025.
Ea a fost organizată la iniţiativa Washingtonului, în vederea ”discutării unei serii de probleme extrem de importante legate de evoluţia actuală a situaţiei internaţionale”, a anunţat el.
„Conversaţia a fost serioasă, sinceră şi constructivă”, a adăugat consilierul rus.
Potrivit lui Iuri Uşakov, Vladimir Putin a pledat în această convorbire în favoarea unei „rezolvări paşnice şi diplomatice rapide a conflictului iranian”, în contextul în care Teheranul este un aliat apropiat al Moscovei.
În ceea ce priveşte Ucraina, Putin i-a prezentat lui Trump „o descriere a situaţiei actuale pe linia de contact, unde trupele ruse înaintează cu mult succes”, a declarat Iuri Uşakov.
Vladimir Putin a „evaluat în mod pozitiv eforturile de mediere întreprinse” de către Donald Trump într-o încercare de găsire a unei soluţii diplomatice a Războiului din Ucraina, după mai multe runde de negocieri care nu au condus, până în prezent, la o încetare a ostilităţilor.