Antena 3 CNN Actualitate Ce prevede proiectul pentru autonomia Ținutului Secuiesc

Ce prevede proiectul pentru autonomia Ținutului Secuiesc

de S.T.    |   

O iniţiativă legislativă cetăţenească privind declararea autonomiei Ţinutului Secuiesc a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să ajungă şi în Parlament.

Proiectul prevede ca Ţinutul Secuiesc să aibă un preşedinte, iar autorităţile regionale să deţină toate atribuţiile actuale ale statului, inclusiv în domeniul fiscal.

Preşedintele Ținutului Secuiesc ar reprezenta regiunea şi ar fi ales de către cetățeni prin vot secret și direct, pe o perioadă de patru ani.

Teritoriul regiunii autonome ar urma să fie format din actualele judeţe Covasna şi Harghita, precum şi scaunul istoric Mureş.

De asemenea, se precizează că în Ţinutul Secuiesc va fi instituită limba maghiară ca limbă cu statut oficial, putând fi folosită în învăţământ, cultură, justiţie şi în administraţie.

Subiecte în articol: tinutul secuiesc autonomie proiect
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată