Antena 3 CNN Politică Ce soluții propune Ivan, pentru facturi mai mici. Dispozitive „semafor” pentru energie: „Dacă e un preț mic, emite culoarea verde”

Ce soluții propune Ivan, pentru facturi mai mici. Dispozitive „semafor” pentru energie: „Dacă e un preț mic, emite culoarea verde”

R.K., V.M.
3 minute de citit Publicat la 13:37 02 Sep 2025 Modificat la 14:03 16 Oct 2025
Ministrul spune că a fost gândit un mecanism prin care să finanțeze achiziția de „smart metere” pentru consumul energiei electrice. Foto: GettyImages

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat marţi că a stabilit două obiective foarte simple şi foarte clare, ca România din importator net de energie să se transforme în exportator de energie şi în acelaşi timp preţul de energie să fie sub media UE. Ministrul a precizat că în momentul de față există pe piața de energie cel puțin 3 oferte care sunt sub 1,3 lei. De asemenea, acesta a vorbi despre dispozitive inteligente care să arate în ce moment al zilei prețul energiei este mai mic. Acestea ar urma să fie finanțate printr-un mecanism elaborat de Ministerul Energiei.

„Am stabilit două obiective foarte simple şi foarte clare, ca România din importator net de energie să se transforme în exportator de energie şi o să vă arăt în cât timp putem să facem asta, într-o coordonare foarte clară a statului român şi în acelaşi timp preţul de energie să fie sub media Uniunii Europene”, a arătat ministrul.

El a menţionat că, din punct de vedere strategic şi tactic, România începând cu anul 2015 a avut o evoluţie foarte serioasă a preţului de energie electrică.

„Dacă acum 10 ani, România era net exportator de energie electrică. Cu excepţia anului 2024, când am avut un an din punct de vedere al precipitaţiilor foarte bun şi am avut o creştere a producţiei energie electrice pe hidro, suntem net importatori. Principala problemă pe care o avem astăzi este  faptul că România, în perioada în care produce mai multă energie, şi anume în intervalul 10-17, ajunge să vândă energia la un preţ foarte mic, uneori chiar la un preţ negativ şi ajunge să importe aproximativ 20% din consumul total al energiei din România în perioada de consum de vârf şi anume în intervalul 18-23”, a explicat ministrul.

Potrivit lui Ivan, atunci avem o discrepanţă foarte mare între preţul din timpul zile şi preţul la care importăm, lucrul care ne duce automat la o creştere a preţului.

„Am convenit că e important să avem o reducere a prețului. E important că avem trei oferte care sunt la un leu și 10 bani, 20, 30, sunt trei oferte care sunt sub prețul plafonat”, a spus Ivan.

Despre voucherele pentru energie spune că „acei oameni care aveau înainte 60-70 de lei, în urma eliminării schemei de plafonare vor avea o creștere la 130-140 de lei, cei 50 de lei acordați prin vouchere vor acoperi 60-70% din această creștere”.

Ministrul spune că a fost gândit un mecanism prin care să finanțeze achiziția de „smart metere” pentru consumul energiei electrice, care funcționează pe principiul „semafor” și pot fi montate pentru început la marii consumatori dar și în restul gospodăriilor.

„Am făcut împreună cu colegii mei o analiză. Azi avem aproximativ jumătate din consumul net la 16% dintre consumatori. Am luat un mecanism prin care putem să finanțăm parțial aceste smart metere” și platforme informatice, investitorii vor să intre în acest parteneriat. Este foarte simplu, facem un mecanism de finanțare. Nu vorbim de sume foarte mari, 200 de euro per dispozitiv care ar trebui să ducă la o economie consistentă pentru consumatorii mari, cei care au peste 250 de Kw per oră.

Acest lucru ne ajută să creăm o rețea digitală integrată la nivel național. Urmează să îi targetăm pe cei 1 milion și jumătate de consumatori care astăzi consumă cel mai mult în România.

Împreună cu structurile patronale am creat un mecanism simplu din care vrem să creăm un mecanism integrat de digitalizare a rețelelor pentru a reuși să ducem sisteme integrate care vor face o eficiență a tot ce înseamnă costuri. Consumatorii să știe că pot consuma energie ieftină în anumite intervale de timp.

Vă dau un exemplu, de la o companiei din Marea Britanie, care are dispozitive simple care arată în timp real care este prețul energiei. Dacă e un preț foarte mic sau negativ atunci emite culoarea verde, dacă e un preț mediu-culoarea galbenă, dacă e un preț foarte mare- culoarea roșie. Sunt mecanisme care funcționează”, a declarat ministrul.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole