Antena 3 CNN Politică Cum le răspunde Ilie Bolojan celor care îl numesc „Ilie Sărăcie”

Cum le răspunde Ilie Bolojan celor care îl numesc „Ilie Sărăcie”

R.K.
<1 minut de citit Publicat la 14:00 17 Dec 2025 Modificat la 16:39 17 Dec 2025
Premierul Ilie Bolojan. Foto: gov.ro

Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat, miercuri, într-un interviu la DigiFM, dacă îl afectează porecla pe care i-au pus-o partidele din Opoziție. Acesta a fost numit de lideri AUR „Ilie Sărăcie”. „Nu mă iau după înjurături, după strigături”, spune premierul.

„E simplu să pui etichete, e simplu să vii cu sloganuri pe online sau în Parlament, e mai greu să îți asumi răspunderea să scoți țara dintr-o situație dificială. Asta nu e foarte ușor și nu mă iau după înjurături, după strigături”, a declarat premierul.

Acesta a mai spus că dacă cei care îl fluieră sunt oameni pe care „nu ai cum să îi mulțumești sau au alte agende”.

„Dacă cei care fac asta ar fi niște oameni care au demonstrat că au făcut ceva. Când te critică un om serios te gândești...poate are dreptate. Când doar ești înjurat sau te fluieră oameni care nu ai cum să îi mulțumești sau au altă agendă, îți vezi de treaba ta”, a mai spus premierul.

Premierul a vorbit și despre sistemul de justiție din România și, în special, despre nemulțumirea oamenilor față de dosarele mari de corupție care ajung să fie clasate după ani de judecată, din motive de prescriere.

 

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole