Antena 3 CNN Actualitate Social Cea mai veche icoană din lume ajunge în România! Mii de pelerini sunt aşteptaţi la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman

Cea mai veche icoană din lume ajunge în România! Mii de pelerini sunt aşteptaţi la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman

Cea mai veche icoană din lume ajunge în România! Un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Luca al Crimeei, precum și Icoana Maicii Domnului „Panagia Soumela”, sunt aduse spre închinare la hramul de primăvară al Mănăstirii Pantocrator din județul Teleorman. Un program liturgic special se va desfășura în perioada 6-10 mai.

de Cristina Ştefan    |   

Cea mai veche icoană din lume, dar şi moaşte ale  Sfântului Ierarh Luca al Crimeei, vin la Mănăstirea Pantocrator, din judeţul Teleorman, acolo unde mii de credincioşi sunt asteptati pentru a se închina. La mănăstire, vor fi organizate mai multe slujbe, începând de azi până pe 10 mai.

Sfintele Moaște împreună cu Icoana Maicii Domnului „Panagia Soumela”, care potrivit tradiției este una dintre icoanele pictate de Sfântul Evanghelist Luca, vor fi aduse vineri din Grecia la așezământul monahal de o delegație a Mitropoliei de Veria, condusă de IPS Pantelimon.

Cea mai veche icoană din lume, care redă cel mai bine chipul Maicii Domnului, ajunge astăzi în jurul orei 17:00. Se estimează că icoana are în jur de 2.000 de ani şi a fost realizată pe când cea care l-a născut pe Iisus Hristos încă trăia. 

Este pentru a doua oară când icoana este scoasă din Grecia

"Această icoană este foarte venerată de întreaga creştinătate ortodoxă. Nu a mai ieşit din Grecia decât o singură dată, cu ani de zile în urmă, când a fost dusă într-un pelerinaj în Rusia.", a declarat stareţul mănăstirii, Sebastian Serdaru, în exclusivitate pentru Antena 3.   

Credincioșii se vor putea închina și la racla cu moaștele Sfintei Maria Magdalena, aflată în patrimoniul Mănăstirii Pantocrator.

Duminica Mironosițelor este hramul de primăvară al Mănăstirii Pantocrator.

Programul Slujbelor prilejuite de hramul Mănăstirii Pantocrator 06-10 mai

Vineri 06 mai:
ora 17:00 întâmpinarea Icoanei Maicii Domnului pictată de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca si a moaștelor Sfântului Ierarh Luca al Crimeei ce vor fi aduse din Grecia de o delegație a Sfintei Mitropolii de Veria condusă de ÎPS Pantelimon-Mitropolit de Veria ,

Ora 17: 30 Slujba Vecerniei

Ora 21: 00 Taina Sfântului Maslu, Paraclisul Sfântului Luca al Crimeei

Ora 00: 00 Sfânta Liturghie Arhierească

Sâmbăta 07 mai:
ora 8 30 Acatistul Sfântului Luca al Crimeei și Sfânta Liturghie

Ora 17:00 Vecernia cu Litie

Ora 21:00 Paraclisul Sfintei Maria Magdalena

Duminică 08 mai:
ora 8:15 Acatistul Sfintelor Femei Mironosițe

Ora 8:45 Întâmpinarea Ierarhilor

Ora 9:00 Sfânta Liturghie Arhierească

Ora 17:00 Vecernia

Ora 21:00 Paraclisul Maicii Domnului

Luni 09 mai:
ora 8 30 Acatistul Sf. Maria Magdalena si Sfânta Liturghie

Ora 17:00 Vecernia

Ora 21:00 Paraclisul Maicii Domnului

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște